Când vine vorba de comunicare, s-ar putea să ne gândim instinctiv la cuvinte și gesturi, poate de teamă să nu apară momente de tăcere incomode. Cu toate acestea, tăcerea în sine este un instrument puternic. Două persoane angrenate într-o discuție aprinsă, fiecare încercând să o convingă pe cealaltă, se despart adesea frustrate. În astfel de momente, tăcerea oportună a uneia dintre părți se poate dovedi mai eficientă.Profesorul Goodman de la Universitatea din California a remarcat odată: „Tăcerea reglează ritmul vorbirii și al ascultării. Fără ea, nu poate avea loc nicio comunicare.” Tăcerea marchează începutul raționalității, ghidând ambele părți către o reflecție calmă. Mai mult, cei care nu pot accepta tăcerea se luptă inevitabil să asculte – dar cum poate cineva să comunice fără să-l înțeleagă pe celălalt? Așa cum a observat un filosof pe jumătate în glumă: „Natura ne-a dat o gură și două urechi tocmai pentru a putea asculta mai mult și a vorbi mai puțin.”Mai mult, menținerea judicioasă a tăcerii poate avea uneori o pondere mai mare decât discursurile pasionate; cuvintele rostite după o pauză sunt mai ușor de ascultat.
În același timp, momentul tăcerii nu este fix; ea poate apărea la începutul, la mijlocul sau chiar la sfârșitul unei conversații.Principiul general este acela de a „deflecta ascuțișul” – evaluează cât de urgent dorește cealaltă parte să-și exprime opiniile, permite-i să vorbească până se satură și acordă-ți suficient timp pentru a asculta și a reflecta. Acest lucru favorizează un sentiment de respect în cealaltă persoană, permițându-ți în același timp să menții o atitudine calmă și sigură pe tine. Desigur, moderația este esențială: dacă tăcerea se prelungește până la un punct în care ambele părți se simt incomode, introdu prompt un subiect pentru a ieși din impas.