Ce determină în cele din urmă caracterul unic al fiecărei persoane? Cum poate cineva să-și valorifice punctele forte ale personalității?
Un bob de orez hrănește o sută de oameni diferiți. Cea mai frapantă caracteristică a vieții este cât de diferiți suntem cu toții: un mediu social nou poate fi o sursă de bucurie pentru o persoană, dar poate provoca anxietate constantă pentru alta; unii sunt economi, în timp ce alții cheltuiesc fără restricții. De unde provin cu adevărat aceste diferențe?De ce fiecare dintre noi are o personalitate distinctă? De ce selecția naturală nu a favorizat tipul de personalitate optim, ci a permis o astfel de multitudine de dispoziții?
Pe măsură ce cercetarea personalității avansează către o mai mare rigoare științifică, începem să înțelegem fundamentele sale neurobiologice și să observăm beneficiile fiecărei trăsături de personalitate în medii specifice, alături de costurile suportate în altele.Deși oamenii pot prefera anumite tipuri de personalitate în detrimentul altora, aceste noi descoperiri arată clar că nu există o singură personalitate „optimă”. De fapt, tocmai această diversitate a personalităților este cea care face ca lumea noastră să fie atât de bogată și variată. Cele cinci „reglatoare” Psihologii consideră trăsăturile de personalitate ca fiind termostate în creierul nostru, fiecare reglând o gamă specifică de comportamente și atitudini.Anumite aspecte ale acestor comportamente și atitudini sunt interconectate. De exemplu, persoanele care preferă competiția intensă, muzica tare și călătoriile tind să manifeste și un apetit sexual crescut. Cei care nutresc temeri specifice sau îngrijorări cronice sunt mai predispuși la depresie. În mod similar, persoanele incapabile să reziste tentațiilor și care dezvoltă dependență de droguri sunt, de asemenea, mai predispuse să manifeste probleme legate de jocurile de noroc și comportament antisocial.
Din aceste corelații, psihologii deduc că există un număr finit de „reglatori” în interiorul indivizilor. În ultimele decenii, comunitatea psihologică a ajuns la un consens: cinci regulatori cheie sunt responsabili pentru marea majoritate a variațiilor de personalitate. „Cei cinci mari” – extraversiune, nevroticism, conștiinciozitate, deschidere și agreabilitate – împart personalitatea în cinci axe aplicabile tuturor indivizilor.Personalitatea unui individ poate fi evaluată folosind oricare dintre numeroasele chestionare existente, fiecare conținând cinci scoruri distincte. Aceste teste generează nenumărate profiluri de personalitate unice. Astfel, poziția unei persoane pe oricare dintre cele cinci dimensiuni ale Marilor Cinci relevă o configurație specifică a personalității.Nivelul de extraversiune al unei persoane se manifestă în căutarea plăcerii sau în răspunsul la activități care implică riscuri. Pentru majoritatea introvertiților, astfel de căutări nu aduc recompense evidente. Când situațiile devin periculoase sau amenințătoare – sau sunt percepute ca atare – trăsătura de nevroticism devine esențială. Cei care obțin scoruri ridicate la nevroticism pot experimenta anxietate sau tensiune crescută, în timp ce persoanele cu scoruri scăzute rămân în mare parte neafectate.Conștiinciozitatea ține în întregime de orientarea către obiective; cei cu scoruri ridicate respectă strict planurile sau principiile. Amabilitatea joacă un rol semnificativ în relațiile noastre personale; persoanele foarte amabile sunt atente la nevoile și emoțiile celorlalți, în timp ce cele cu scoruri scăzute sunt mai puțin pricepute în a discerne aceste indicii. Deschiderea determină modul în care o persoană răspunde la perspective diverse; cei cu scoruri ridicate se bucură să îmbrățișeze idei estetice, metaforice și profunde, în timp ce cei cu scoruri scăzute tind să le evite.Personalitatea și structura creierului Neurologii leagă acum „Cele cinci mari” de structurile creierului, fiecare trăsătură reprezentând intensitatea și limitele răspunsurilor fiziologice. Aceste răspunsuri, la rândul lor, depind de mecanisme neurobiologice specifice sau specializate din creier.
Să luăm, de exemplu, nevroticismul. Neurologii știu acum care regiune a creierului este asociată cu răspunsurile la amenințări: un circuit din amigdala. Scanările RMN relevă că persoanele cu scoruri ridicate la nevroticism prezintă o activitate metabolică de bază mai mare în amigdala, comparativ cu cele cu scoruri scăzute.Amigdala persoanelor cu scoruri ridicate prezintă, de asemenea, o activitate intensificată ca răspuns la stimuli dureroși. Chiar și dimensiunea amigdalei arată semne de corelare cu scorul de nevroticism al unei persoane. Este într-adevăr remarcabil faptul că aceste sisteme neuronale, măsurate prin chestionare simple de autoevaluare utilizate de psihologii personalității, pot fi validate prin tehnici științifice obiective.În mezencefal se află o structură care răspunde la stimuli care semnalează recompensa. Aceste recompense pot include dulciuri, câștiguri bănești, imagini ale sexului opus sau substanțe care creează dependență. Acest centru de recompensă funcționează prin intermediul neurotransmițătorului dopamină. Există o corelație liniară între scorurile de extraversiune și răspunsurile fiziologice la medicamentele de tip dopamină, ceea ce sugerează că extraversiunea reflectă sistemul de recompensă al creierului care răspunde rapid la stimuli externi.Deși motivele care stau la baza acestui fenomen rămân neclare, persoanele cu scoruri ridicate la extraversiune prezintă chiar structuri de recompensă mai mari. Conștiinciozitatea implică capacitatea de autocontrol direct legată de atingerea obiectivelor sau planurilor pe termen lung, implicând regiuni specifice ale cortexului prefrontal.Această regiune a fost identificată prin studii privind leziunile cerebrale. Imagistica cerebrală relevă o activitate redusă în cortexul prefrontal drept la persoanele cu dificultăți de control al impulsurilor. În plus, cercetările efectuate pe băieți cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) indică un volum mai mic al cortexului prefrontal în comparație cu copiii cu dezvoltare normală.
Mecanismele precise ale creierului care stau la baza agreabilității rămân necunoscute, deși au fost descoperite dovezi neurobiologice care implică regiuni specifice. Astfel, cercetătorii ar putea descoperi în curând adevărul din spatele acestei trăsături.
A cincea trăsătură de personalitate, deschiderea, rămâne puțin înțeleasă în ceea ce privește baza sa neurală.
Astfel, pentru fiecare dintre cele „Cinci mari” trăsături, putem identifica provizoriu răspunsuri fiziologice legate de un mecanism cerebral specific. Aceste căi sistemice diverse explică tendințele către diferite tipare comportamentale.
În mod natural, comportamentul nostru nu este determinat exclusiv de setările noastre interne de reglare; el depinde de interacțiuni complexe între creier și mediu, deși influența acestuia din urmă este limitată.Dacă înțelegem personalitatea cuiva, putem prezice reacțiile sale cu destulă acuratețe, chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată. Mai mult, aceste setări par remarcabil de stabile pe parcursul vieții unui individ, reflectând o componentă genetică substanțială în personalitate. Personalitatea evolutivă S-a acordat puțină atenție motivului pentru care evoluția ne-a lăsat cu personalități atât de diverse.Teoretic, în competiția acerbă a evoluției, indivizii cu gene diferite sunt supuși selecției și, în cele din urmă, o trăsătură ar trebui să prevaleze. Deci, de ce există atât de multe personalități diferite? Pe măsură ce cercetătorii au început în ultimii ani să ia în considerare trăsăturile fundamentale de caracter ale animalelor sălbatice, întrebările despre modul în care evoluția modelează personalitatea au început să devină mai clare.El și colegii săi au dezvoltat un model de variație genetică studiind comportamentul exploratoriu al unei păsări mici numite pițigoi mare. Unele păsări au moștenit o personalitate extrem de exploratorie, în timp ce altele au manifestat o dispoziție prudentă. Cercetătorii au măsurat această trăsătură la pițigoii mari sălbatici și au corelat-o cu ratele de supraviețuire ale păsărilor pe o perioadă de trei ani (1999-2001).Rezultatele au arătat că, în cazul femelelor, scorurile mai mari de explorare au fost corelate cu o probabilitate mai mare de supraviețuire atât în 1999, cât și în 2001. În acești ani, lipsa hranei a făcut ca dispersia mai mare să fie benefică pentru supraviețuire. Cu toate acestea, în anul 2000, relativ abundent, femelele cu scoruri mai mici au avut șanse mai mari de supraviețuire. Evident, atunci când hrana era abundentă, aventurarea departe pentru a căuta hrană reprezenta un risc inutil.
Acest studiu, alături de cercetări similare, prezintă un argument convingător: nivelul optim al unei trăsături de personalitate depinde de specificul mediului ecologic local. Când aceste particularități suferă schimbări dramatice în timp și spațiu, selecția naturală nu se poate fixa pe un singur mod optim de existență. Acest lucru explică de ce populațiile de pițigoi mare conțin atât indivizi exploratori, cât și indivizi precauți.
Astfel de descoperiri sunt în mod clar aplicabile și oamenilor.Pentru a testa această ipoteză, Daniel Naito de la Universitatea Newcastle a analizat 545 de adulți britanici cu scoruri de extrovertire într-un interval definit. Rezultatele au arătat că cei cu scoruri ridicate aveau mai mulți parteneri sexuali și se bucurau de perspective economice și profesionale peste medie. Cu toate acestea, acești indivizi erau și mai predispuși la accidente sau vizite la spital, iar viața lor de familie se dovedea mai puțin stabilă – astfel de bărbați erau mai predispuși la divorț și, în cele din urmă, locuiau separat de copiii lor.Astfel, deși poate fi tentant să considerăm extraversiunea ca o trăsătură complet pozitivă, realitatea este mai nuanțată. O personalitate foarte extravertită te poate atrage în anumite situații, oferindu-ți oportunități specifice în viață în care excelezi. Totuși, această dispoziție comportamentală comportă riscuri inerente, blocând potențial căi alternative care ar fi putut fi mai potrivite pentru tine.