Recunoaștem că un aspect crucial al practicii qigong implică intrarea într-o stare de liniște, în care conștiința trece de la starea obișnuită de veghe la o stare apropiată de somnul complet. Înțelegem, de asemenea, că starea de veghe și excitație a creierului sunt susținute de impulsuri neuronale generate și transmise prin organele senzoriale ca răspuns la diversi stimuli interni și externi. Prin urmare, atingerea acestei stări de liniște qigong necesită măsuri de reducere sau blocare a acestor stimuli — cu alte cuvinte, minimizarea stimulilor senzoriali către organele corpului.
Psihologia și fiziologia clasifică senzațiile în două tipuri principale: interne și externe. Senzațiile interne se referă la stimuli care provin din interiorul corpului, reflectând poziția corpului, mișcarea și starea organelor interne. Exemple includ senzația kinestezică, senzația vestibulară și senzația viscerală.În abordarea diagnostică a insomniei din medicina tradițională chineză, zicala „Când stomacul este neliniștit, somnul este tulburat” descrie în esență senzațiile viscerale (stomacale) excesive. Acestea transmit continuu impulsuri neuronale către creier, menținându-l într-o stare de excitație și provocând insomnie.În plus, relaxarea deliberată a mușchilor în timpul practicii qigong, precum și relaxarea naturală a mușchilor în timp ce se află în pat, reduce impulsurile neuronale trimise de mușchi (fusurile musculare) către creier. Acest lucru diminuează excitabilitatea cerebrală, facilitând astfel liniștea sau somnul. Senzațiile externe se referă la stimulii din mediul extern, reflectând proprietățile obiectelor externe prin vedere, auz, miros, gust și atingere.Pentru a atinge starea de liniște sau somn, trebuie să se reducă atât stimulii senzoriali interni, cât și cei externi. O persoană cu funcții viscerale normale, plasată într-o cameră întunecată, lipsită de stimuli sonori, olfactivi sau alimentari (blocând astfel senzațiile viscerale, motorii și de echilibru), va intra rapid într-o stare de somn. În schimb, dacă toate celelalte condiții rămân neschimbate, dar un singur simț primește suficientă stimulare - cum ar fi înțepături ale pielii, diverse sunete sau imagini vizuale -va fi imposibil să se atingă starea de liniște sau somn. Înțelegerea acestui principiu oferă răspunsul la întrebarea dacă ar trebui să se practice cu ochii deschiși sau închiși. Este esențial să se sublinieze că aproximativ 80% din informațiile primite în timpul interacțiunii umane cu lumea exterioară sunt transmise creierului prin calea vizuală. Prin urmare, închiderea ochilor pentru a bloca acest input senzorial este esențială pentru o liniște eficientă.
Desigur, practica de a ține ochii deschiși sau închiși în timpul cultivării nu este absolută; ea poate fi ajustată în funcție de necesitățile practice. De exemplu, un începător care învață mișcări specifice de la un instructor de qigong în persoană trebuie să țină ochii deschiși, în timp ce în timpul practicii solitare, ochii trebuie să fie închiși. Când practică singuri, începătorii ar trebui să deschidă frecvent ochii sau să folosească o oglindă pentru a-și corecta continuu mișcările pentru a le face mai precise.Odată ce mișcările devin precise și fluente, se poate practica cu ochii închiși; când mișcările sunt stăpânite cu ușurință, se pot deschide sau deschide parțial ochii, după cum este necesar, ghidându-se după senzațiile din timpul practicii. În general, când se practică singur, punând accentul pe cultivarea internă, se pot închide ochii și se poate păstra spiritul concentrat; când se practică în fața unui public, unde aspectul exterior este primordial, ochii trebuie să rămână deschiși.Pentru practicile statice sau exercițiile dinamice staționare, ochii închiși sunt norma. În timpul practicilor de mers, este de preferat să aveți ochii deschiși. În cele din urmă, adaptați-vă la circumstanțe fără a respecta riguros regulile. În plus, atunci când închideți ochii, evitați să vă forțați; lăsați pur și simplu pleoapele să se închidă ușor.