Când sunt hărțuiți, aproape toți oamenii au ca prim instinct răzbunarea! Cu toate acestea, creierul evaluează diferența de forță înainte de a decide dacă să riposteze imediat — la urma urmei, hărțuirea celor slabi și teama de cei puternici sunt instincte evolutive de supraviețuire. Cei care nu îndrăznesc să se confrunte deschis nu sunt neapărat dispuși să sufere pierderi; în schimb, pot recurge la tactici ascunse pentru a provoca nenorocirea agresorului.Pe scurt, dorința de răzbunare este universală. În ciuda legilor și eticii moderne care promovează activ canalele legale pentru rezolvarea disputelor și susțin o mai mare toleranță și acceptare, rămâne imposibil să suprimăm dorința de a căuta dreptate prin propriile acțiuni atunci când ne confruntăm cu nedreptatea.Este dorința de răzbunare una dintre trăsăturile psihologice mai întunecate ale umanității? Nu neapărat. După cum se spune, „Cel care nu se răzbună nu este un gentleman”. Confucianismul pune accentul pe bunătate, dreptate, decență, înțelepciune și integritate, susținând „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu dorești” și „Un gentleman răsplătește nedreptățile cu dreptate”. Confucianismul, care a dominat cultura chineză de-a lungul lungii sale istorii, susținea că răzbunarea justificată nu era greșită, indicând faptul că răzbunarea era acceptată în antichitate.Multe războaie au izbucnit din răzbunarea reciprocă între combatanți, iar răzbunarea a jucat un rol esențial de-a lungul istoriei omenirii. Unii cercetători susțin că răzbunarea menține ordinea socială prin pedepsirea nedreptății. În societățile primitive, în absența legilor care să prevadă pedeapsa pentru crimă sau restituirea bunurilor furate, astfel de crime proliferau, subminând grav supraviețuirea primilor oameni.Răzbunarea primitivă servea ca avertisment: uciderea rudelor noastre sau furtul proviziilor noastre ar fi atras o răzbunare egală, descurajând astfel alte încălcări. Frica instilată de răzbunare a favorizat cooperarea socială esențială, permițând supraviețuirea umană.
Deși răzbunarea își păstrează funcția de avertisment, înțelegerea modernă recunoaște rolul său în restabilirea echilibrului psihologic al victimelor prin repararea prejudiciului.Aceasta constituie unul dintre mecanismele de autoreglare ale umanității: descărcarea, îndreptată în mod specific către o anumită țintă. Odată ce descărcarea este realizată, omul se simte în mod natural revigorat – deși acest lucru nu include răzbunarea împotriva societății și provocarea de daune colaterale părților nevinovate.
În plus, acțiunile de răzbunare întreprinse ca răspuns la nedreptate activează centrele de recompensă ale creierului, inducând sentimente de plăcere. Acest lucru explică de ce publicul obține satisfacție din faptul că asistă la pedepsirea răufăcătorilor în filme și la televizor.