Pentru cuplurile care doresc să devină părinți, un avort spontan neintenționat după concepție reprezintă o profundă durere personală. Denumit în termeni medicali avort spontan, prevenirea unor astfel de evenimente necesită identificarea cauzelor care stau la baza acestora. Cu toate acestea, motivele avortului spontan sunt extrem de complexe. Istoric, au fost implicate factori precum anomalii cromozomiale embrionare, anomalii anatomice la femei, tulburări endocrine și infecții.Cu toate acestea, acești factori reprezintă doar 60% din avorturile spontane, lăsând 40% neexplicate. Cercetările medicale contemporane atribuie acum peste 80% din avorturile spontane neexplicate factorilor imunitari. Disfuncția imunitară reprezintă un factor semnificativ care contribuie la avortul spontan. Atunci când se discută despre avortul spontan mediată imunitar, trebuie să se introducă actorul central în această discuție: factorul de blocare.Factori de blocare: umbrela protectoare prenatală Factorii de blocare, cunoscuți și sub denumirea de anticorpi antifosfolipidici (APLA), sunt considerați umbrela protectoare esențială pentru menținerea sarcinii. De ce este așa? Provenind de la mamă, funcția lor este indispensabilă în două moduri critice.În primul rând, se leagă de limfocitele citotoxice din organismul mamei, blocând efectele lor citotoxice și prevenind deteriorarea fătului. În al doilea rând, se leagă de antigenele de pe embrion, blocând recunoașterea imunitară și răspunsurile imunitare între mamă și făt. În plus, factorii de blocare protejează și stimulează creșterea și diferențierea celulelor placentare. Fără factori de blocare suficienți, sistemul imunitar este predispus să atace embrionul, ducând în cele din urmă la avort spontan.De ce unele persoane nu au această „umbrelă” protectoare? În sarcinile normale, HLA (antigenul leucocitar uman) paternal transportat de făt stimulează sistemul imunitar matern să producă factorul de blocare. În cazul apariției unor anomalii în gena HLA sau în produsele sale, care împiedică recunoașterea maternă a antigenelor paterne, răspunsul protector nu se materializează, ceea ce duce la avort spontan.Verificarea prezenței „umbrelei protectoare” Având în vedere importanța critică a acestui mecanism de protecție, cum poate fi determinată prezența sa? Cea mai comună metodă de detectare a factorilor de blocare este testul de micro-antihip linfocitotoxicitate. Un rezultat negativ indică o deficiență a factorilor de blocare în serul femeii.În plus, se poate utiliza cultura unidirecțională a limfocitelor și testul de inhibare a acesteia, măsurând stimularea relativă a limfocitelor și ratele relative de inhibare. O scădere a ratei de stimulare și o creștere a ratei relative de inhibare după imunizare indică prezența unui efect de blocare. Testele cutanate de hipersensibilitate de tip întârziat pot, de asemenea, prezice eficacitatea protectoare a factorului de blocare. Acest lucru se datorează faptului că inocularea limfocitelor în piele poate induce o reacție de hipersensibilitate de tip întârziat; eșecul de a produce o astfel de reacție sugerează fie un număr insuficient de limfocite, fie o activitate celulară scăzută.Crearea acestui scut protector Prin urmare, atunci când o soție suferă un avort spontan, în mijlocul durerii, nu neglijați să investigați dacă acest scut protector al factorilor de blocare rămâne intact. În cazul în care acesta lipsește, trebuie luate măsuri pentru a crea acest scut protector pentru sarcină.Tratamentul standard pentru deficiența factorului de blocare implică injecții intradermice cu limfocite ale soțului. Acest lucru presupune extragerea sângelui soțului, izolarea limfocitelor sale, prelucrarea acestora și apoi administrarea lor în doze divizate subcutanat soției. Tratamentul trebuie început înainte de concepție. Injecțiile se administrează la fiecare 2-4 săptămâni, patru injecții constituind un ciclu. După primul ciclu, se efectuează teste pentru a determina dacă au fost generați factori de blocare.Dacă aceștia sunt prezenți, sarcina poate continua. După concepție, injecțiile se administrează săptămânal timp de două săptămâni pentru a consolida eficacitatea. Dacă aceștia sunt absenți, se inițiază un al doilea ciclu cu injecții la fiecare 2-4 săptămâni pentru patru sesiuni, sarcina fiind încercată odată ce factorii de blocare sunt generați. Înainte de tratament, este esențială efectuarea unui screening de rutină al sângelui soțului pentru a exclude agenții patogeni transmiși prin sânge, inclusiv virusurile hepatitei B și C, Treponema pallidum (sifilis) și virusul imunodeficienței umane (HIV).În cazul în care sângele soțului nu îndeplinește cerințele, frații și surorile acestuia pot fi solicitați ca donatori de sânge pentru tratament. Numai prin asigurarea prezenței acestei „umbrele protectoare” de factori de blocare în timpul sarcinii poate continua gestația, transformând visul fericit al părinților în realitate.