„De ce mama mea suspectează în ultima vreme oamenii că îi fură lucrurile? Nu are încredere nici măcar în propria fiică. Ce se întâmplă?” Mi-a mărturisit doamna Li, vizibil îngrijorată, deoarece mama ei, în vârstă de peste 70 de ani, devenise atât de neîncrezătoare încât familia trecuse deja prin trei îngrijitori.
În clinicile psihiatrice ambulatorii, consultațiile privind „suspiciunea vârstnicilor” sunt frecvente, iar această tendință pare să se intensifice odată cu înaintarea în vârstă.
În realitate, suspiciunea crescută este în primul rând o stare psihologică comună în rândul persoanelor în vârstă. Odată cu înaintarea în vârstă, deficiențele de auz și vedere pot împiedica procesarea informațiilor, făcând indivizii predispuși la presupuneri subiective și credulitate față de zvonuri. În plus, restrângerea cercurilor sociale și a atenției îi determină pe vârstnici să interpreteze discuțiile familiale ca bârfe despre ei înșiși sau să analizeze excesiv remarci dure neintenționate din partea copiilor.
Este important de reținut, însă, că suspiciunea excesivă la persoanele în vârstă necesită nu numai înțelegere și îngrijire atentă din partea membrilor familiei, ci și vigilență față de potențiale afecțiuni de sănătate mintală. Cea mai frecventă dintre acestea este demența, în care persoanele nu numai că suferă de tulburări de memorie, dar dezvoltă frecvent și iluzii – cum ar fi convingerea că alții le fură bunurile sau complotează împotriva lor. Alte probleme psihologice pot manifesta, de asemenea, simptome similare.
Prin urmare, dacă o persoană în vârstă suspectează în mod persistent că alții o fură sau bârfesc despre ea sau crede că are o boală gravă, ar trebui să consulte imediat un specialist în sănătate mintală sau o clinică de psihologie. Cu un tratament adecvat, starea se îmbunătățește adesea semnificativ.