Fiul meu a fost întotdeauna vioi și neliniștit, devenind și mai rebel în timpul adolescenței. Cu cât îi porunceam mai mult să facă ceva, cu atât refuza mai mult, determinându-mă să-l lovesc din frustrare. Uneori chiar îl legam în casă. Pe măsură ce continuam să-l bat, el a crescut mai înalt decât mine. La început, fugea afară când era lovit, dar mai târziu a început să riposteze.Văzându-l cum se comportă urât și simțindu-mă neputincios să-l opresc, m-am simțit complet epuizat și pierdut.
Mulți părinți recunosc această fază: când copiii ajung la treisprezece sau paisprezece ani, ei sfidează constant părinții. Dacă le ceri să meargă spre est, ei se îndreaptă spre vest – o fază care durează doi-trei ani. Această tendință rebelă se manifestă puternic la unii copii, reducând mamele la lacrimi și lăsând tații tremurând de furie. La alții, este mai ușoară, dar părinții simt invariabil această sfidare.Teoreticienii psihanalitici se referă la această fază a adolescenței ca la „faza de ostilitate față de părinți”.
Lectură recomandată: După 100 de zile de căsătorie, nici măcar nu mai suntem un cuplu!
Cum ar trebui părinții să ofere sprijin psihologic adecvat în această „fază de ostilitate”? Pe lângă consolidarea comunicării emoționale cu copilul lor, ei trebuie să fie conștienți și de modul în care propriul comportament influențează copilul.
În ceea ce privește comunicarea emoțională cu copiii, părinții ar trebui să respecte următoarele puncte: (1) Când copilul dvs. discută subiecte de interes, ascultați-l cu atenție, fără a părea distras sau ocupat cu alte activități (de exemplu, uitându-vă la televizor). Dacă sunteți ocupat cu treburi urgente, explicați-i pe scurt situația pentru a obține înțelegerea copilului.(2) Chiar dacă inițial nu sunteți de acord cu punctul de vedere al copilului, ascultați-l cu răbdare până când termină de vorbit, pentru a-i înțelege pe deplin perspectiva. Prezentați-vă propriile opinii printr-un schimb de opinii, mai degrabă decât prin predici, fără a lua în considerare perspectiva copilului. (3) Vorbiți pe un ton respectuos, mai degrabă decât pe un ton didactic. Respectul față de copilul dumneavoastră încurajează respectul lui față de dumneavoastră, în timp ce predicile generează adesea resentimente și opoziție, obținând efectul opus. (4)Părinții ar trebui să recunoască conștiința de sine în creștere și abilitățile cognitive în dezvoltare ale copilului. Ghidați-l și ajutați-l să înțeleagă corect caracteristicile fiziologice și psihologice ale grupei sale de vârstă, subliniind în mod clar imaturitatea, dependența și unilateralitatea înțelegerii sale. (5) Cereți părerea copilului cu privire la problemele gospodărești. Dacă sugestia lui este rezonabilă sau se aliniază cu punctul de vedere al adulților, acționați în consecință. Acest lucru încurajează sentimentul de implicare în treburile familiei și responsabilitatea, promovând astfel relații familiale armonioase.
Deoarece comportamentul părinților influențează în mod direct dezvoltarea psihologică a copiilor, părinții ar trebui să respecte următoarele principii în comportamentul zilnic: (1) Dați un exemplu pozitiv. După cum se spune: „Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele”. Nu se poate convinge un copil să se abțină de la fumat în timp ce tu însuți te dedai acestui viciu. Adolescenții învață și evaluează de obicei pe ceilalți – inclusiv pe părinții lor – prin comportamentul observat, mai degrabă decât prin instrucțiuni verbale.(2) Evitați să controlați fiecare acțiune a copilului; permiteți-i independență în multe aspecte. Când intervenția este necesară, folosiți metode adecvate, deoarece abordările agresive pot crea sau adânci rupturile. (3) Respectați intimitatea copilului.Cultura tradițională chineză ignoră adesea intimitatea copiilor, ceea ce duce la situații în care părinții deschid scrisorile copiilor sau le citesc jurnalele. Astfel de acțiuni pot provoca rezistență emoțională; părinții ar trebui să îi abordeze cu grijă și respect. (4) Păstrați-vă calmul în toate situațiile și evitați reacțiile excesive. Chiar și o singură reacție exagerată poate lăsa cicatrici emoționale de durată.