Este obișnuit să auzim multe mame descurajându-și copiii să se târască pe podea, în timp ce altele se laudă cu mândrie că copilul lor a sărit peste etapa de târâre și a trecut direct la mers. Cu toate acestea, târârea este de fapt una dintre principalele abilități motorii care demonstrează coordonarea fizică a unui copil. În general, copiii încep să se târască în jurul vârstei de 10 luni, deși unii pot începe mai devreme sau mai târziu. În primul an, dezvoltarea intelectuală a unui copil se reflectă adesea prin abilități motorii grosiere, cum ar fi târârea.Prin urmare, părinții ar trebui să încurajeze în mod conștient practicarea mersului de-a bușilea, deoarece acesta îmbunătățește semnificativ dezvoltarea cognitivă. Mai mult, mersul de-a bușilea extinde gama de mișcări a bebelușului, îi lărgește orizonturile vizuale și îi îmbogățește interacțiunea cu lumea. I. Mersul de-a bușilea extinde gama senzorială a bebelușului Inițial, când este înfășat, gama senzorială a bebelușului este limitată;Așezarea sau întinderea pe spate lărgesc ușor acest domeniu, dar stimularea rămâne insuficientă. Mergerea în patru labe extinde dramatic orizonturile vizuale și auditive, schimbând postura din statică în dinamică și percepția din puncte focale în vederi panoramice. Acest input senzorial intensificat favorizează în mod natural dezvoltarea capacităților cognitive, lingvistice și imaginative.
II. Mergerea de-a bușilea promovează în mod direct dezvoltarea creierului sugarului
Această stimulare facilitează în mod direct progrese intelectuale semnificative la sugari. Mergerea de-a bușilea exercită cel mai puternic efect asupra dezvoltării mezencefalului. Din punct de vedere structural, mezencefalul găzduiește sediul central al centrelor reflexe vizuale și auditive. Astfel, mergerea de-a bușilea ajută la dezvoltarea viitoarelor abilități lingvistice și de citire.Rafinarea acestor două funcții se dovedește a fi extrem de benefică pentru învățarea ulterioară a sugarului.
III. Exercițiile de târâre ajută la antrenarea coordonării capului și a membrelor Târârea este o mișcare dobândită treptat. Părinții își vor aminti că sugarii nu pot inițial să se târască; ei progresează prin etapele de ridicare a capului, învățarea să se rostogolească, apoi rostogolirea, urmată de șezut, înainte de a dezvolta în cele din urmă târârea.Urmând această secvență de exerciții motorii, mersul de-a bușilea se maturizează treptat. Cu toate acestea, stăpânirea mersului de-a bușilea nu este suficientă pentru dezvoltarea dexterității complete a membrelor; practica susținută a mersului de-a bușilea este esențială. Prin antrenament intensiv, mișcările de mers de-a bușilea devin în mod natural mai rafinate, îmbunătățind coordonarea cvadrupedă și pregătind calea pentru progresul către mersul în picioare. Rezumat: Mersul de-a bușilea reprezintă o etapă intermediară crucială între șezut și mers, servind ca o fază de tranziție vitală în dezvoltarea motorie.Cu toate acestea, mulți părinți neglijează mersul de-a bușilea, considerându-l un comportament animalic cu utilitate limitată în viitor. În consecință, ei își grăbesc copiii să treacă de la mersul de-a bușilea la mersul în picioare, o abordare greșită care încalcă normele de dezvoltare și împiedică dezvoltarea cognitivă. Părinții ar trebui să încurajeze practicarea timpurie și frecventă a mersului de-a bușilea pentru a favoriza coordonarea membrelor, sprijinind astfel dezvoltarea viitoare a sistemului motor.
Unii copii învață să se târască înapoi; alții se învârt în cercuri fără să progreseze; în timp ce alții se târăsc pe burtă fără să-și folosească membrele pentru a-și susține corpul. Toate acestea sunt etape naturale ale dezvoltării mersului de-a bușilea. Părinții ar trebui să-și ghideze cu răbdare copilul în practica mersului de-a bușilea, în funcție de caracteristicile individuale ale acestuia.