Xixi are aproape trei ani și este răsfățat acasă ca un mic împărat. Orice dorește, primește. Dacă nu obține imediat ce vrea, începe să țipe din toate puterile. De asemenea, folosește izbucniri zgomotoase pentru a-și exprima rezistența puternică față de lucrurile care nu-i plac sau pe care refuză să le facă, ceea ce este o adevărată bătaie de cap pentru mama și tata:În primul rând, se tem că țipetele constante la gură de plin îi pot afecta vocea. În plus, această tendință de a ridica vocea la cea mai mică provocare pare să fie în detrimentul formării unui caracter echilibrat.Deci, cum ar trebui abordat acest obicei al izbucnirilor zgomotoase?
De ce se comportă copilul ca un mic difuzor, țipând constant? (Rețeaua de sănătate publică)
Psihologia unui bebeluș nu este atât de simplă pe cât ar putea crede adulții. Bebelușii au emoții bogate și nuanțate, care devin din ce în ce mai variate pe măsură ce acumulează mai multe experiențe. Cu toate acestea, imaturitatea lor îi împiedică să analizeze rațional situațiile înainte de a acționa, ceea ce îi determină să-și urmeze impulsurile. Prin urmare, atunci când auziți izbucnirile zgomotoase ale unui bebeluș,părinții ar trebui să identifice mai întâi cauza care stă la baza izbucnirii pentru a pune în aplicare răspunsuri specifice. Acest lucru nu numai că minimizează deteriorarea pe termen lung a corzilor vocale din cauza țipetelor persistente, dar permite și o intervenție timpurie în perioada critică a dezvoltării psihologice. Un astfel de sprijin oportun contribuie la dezvoltarea deplină a intelectului, emoțiilor, afectivității și voinței copilului, protejând și îmbunătățind astfel bunăstarea mentală și formarea sănătoasă a personalității sale.
Deci, în ce circumstanțe ar putea un bebeluș să recurgă la plâns?
1. Sentimentul de neglijare: Bebelușii au o nevoie profundă de atenție din partea adulților, care nu este doar o cerință fiziologică și de siguranță, ci și o nevoie psihologică și emoțională esențială. Când se simt neglijați de părinți, pot recurge la comportamente agresive sau izbucniri zgomotoase pentru a-și exprima nemulțumirea, încercând să recâștige atenția părinților prin această lipsă de siguranță.Unii părinți, în special după sosirea celui de-al doilea copil, observă că copilul mai mare devine predispus la izbucniri zgomotoase frecvente, sfidare față de părinți sau intimidarea fraților mai mici. Adesea, acesta este pur și simplu modul lor de a le transmite mamei și tatălui: „Mă neglijați!”
2.Copilul este sub presiune: dacă un copil este mustrat de un profesor la grădiniță sau are dificultăți în a se înțelege cu ceilalți copii, el va resimți un anumit grad de presiune. Cu toate acestea, datorită vârstei fragede și lipsei de experiență în gestionarea situațiilor, el nu poate rezolva singur această presiune internă. Când presiunea acumulată devine prea mare sau persistă prea mult timp, copilul poate începe să devină iritabil și să recurgă la țipete sau metode similare pentru a-și exprima emoțiile. Aceasta este, de fapt, o modalitate prin care copilul își descarcă sentimentele.
3. Copilul încearcă să-și atingă propriile obiective, fie prin convingerea părinților să-i îndeplinească dorințele, fie prin rezistența la restricțiile părintești. De exemplu, atunci când un copil dorește ceva și părinții nu i-l pot oferi imediat, acesta poate recurge la izbucniri zgomotoase în încercarea de a obține concesii din partea părinților.Alți copii, atunci când sunt profund angajați într-o activitate, pot deveni furioși dacă sunt întrerupți de părinți, descărcându-și furia prin izbucniri zgomotoase sau crize de furie.
Strategii de coping:
1. Îmbunătățiți comunicarea părinte-copil: părinții ar trebui să aloce zilnic timp pentru a interacționa cu copilul, cum ar fi să discute, să împărtășească povești sau să se joace jocuri simple. Înțelegerea corectă a emoțiilor copilului permite confortul la momentul potrivit.Părinții care planifică să aibă un al doilea copil sau cei care au deja unul ar trebui să acorde o atenție deosebită calmării sentimentelor copilului mai mare. Evitați să neglijați fratele sau sora mai mare în timp ce vă ocupați de cel mai mic. Implicați-i în îngrijirea fratelui sau a surorii lor, permițându-le să dezvolte un sentiment de responsabilitate ca frați mai mari prin împărțirea sarcinilor părintești.
2. Explicați principii simple și ușor de înțeles:Odată ce copiii pot înțelege limbajul, părinții ar trebui să le cultive în mod conștient autocontrolul, explicându-le principii simple. Când un copil încearcă să obțină cereri nerezonabile prin plâns, părinții trebuie să intervină prompt cu o atitudine fermă. Folosiți un limbaj și expresii hotărâte pentru a clarifica faptul că concesii părintești nu sunt acordate din cauza izbucnirilor copilului. Această abordare va determina copilul să-și ajusteze rapid reacția emoțională.Odată ce copilul s-a calmat, părinții ar trebui să revină asupra problemei, învățându-l să-și gestioneze emoțiile.
3. În cazul izbucnirilor cauzate de frustrare sau eșecuri, părinții pot îndruma copilul să-și elibereze în mod adecvat aceste sentimente negative. Acest lucru poate implica lăsarea copilului să-și exprime nemulțumirile sau redirecționarea atenției sale prin jucării sau jocuri, învățându-l modalități sănătoase de a-și descărca presiunea acumulată.
4. Învață să recunoști și să reflectezi sentimentele copilului, în loc să le respingi cu fraze precum „Este în regulă” sau „Nu-ți fie frică”. Astfel de răspunsuri invalidează emoțiile copilului. În schimb, folosește afirmații empatice, cum ar fi „Înțeleg că te simți supărat pentru că te-am neglijat”. Când copiii se simt acceptați de părinți, emoțiile lor încep să se calmeze în mod natural.