Disciplinarea copiilor se dovedește a fi mult mai dificilă decât simpla satisfacere a nevoilor lor de bază. De exemplu, strictețea excesivă înăbușă individualitatea, în timp ce indulgența excesivă naște complacerea și laxitatea. Metodele incorecte pot provoca chiar rebeliune, ducând la rezultate contraproductive. Tocmai din acest motiv, practic fiecare aspect al disciplinei copiilor merită o publicație proprie, care să îndrume părinții cu privire la modul de adaptare a abordărilor la diferiți copii și situații.Cu toate acestea, printre miile de detalii educaționale, există „opt instrumente” pe care fiecare părinte trebuie să le posede și care sunt de neînlocuit.
Aceste opt instrumente au o putere imensă în creșterea copiilor (Rețeaua de Sănătate Publică)
Iubire necondiționată.Părinții își iubesc fără îndoială copiii, iar această iubire nu ar trebui să fie niciodată condiționată. Ea le construiește copiilor încrederea în sine și îi învață să se iubească pe ei înșiși și pe ceilalți. Părinții trebuie să se asigure că copilul lor înțelege că iubirea lor rămâne neschimbată, indiferent de aspectul fizic sau de performanțele școlare. Yang Xiong subliniază că iubirea necondiționată nu echivalează cu indulgența neîngrădită; o astfel de indulgență se manifestă adesea ca permisivitate, ceea ce este extrem de neindicat.
Încurajare adecvată. Încurajarea ar trebui să fie mereu prezentă. Când discutați despre performanțele școlare, îndemnați copiii să persevereze și să se străduiască să se îmbunătățească. Când se confruntă cu eșecuri, părinții nu trebuie să neglijeze să le aline presiunea și să le ofere încurajare, motivându-i să progreseze data viitoare. Prin astfel de întărire constantă, încrederea în sine a copiilor se dezvoltă treptat. De exemplu, recunoașteți chiar și îmbunătățirile minore: „Te-ai descurcat mult mai bine astăzi decât ieri”;Când se confruntă cu dificultăți, încurajați-l cu „Cu siguranță poți rezolva singur această problemă”; pentru a-i cultiva curajul, sugerați-i direct: „Nu ar fi minunat să mergi și să exersezi cu îndrăzneală?”
Laude la momentul potrivit. În cultura tradițională, recunoașterea copiilor de către părinți este rareori verbalizată; aceștia sunt mai obișnuiți să sublinieze neajunsurile. Unii părinți, chiar și atunci când sunt conștienți că ar trebui să laude, oferă adesea doar un „Nu-i rău” superficial.În realitate, laudele oferite la momentul potrivit ajută copiii să dezvolte valori sănătoase. Evitați laudele goale sau superficiale; complimentele spontane au puțină greutate și pot chiar provoca oboseală auditivă. Pentru copiii mai mici, laudele specifice îi ajută să înțeleagă de ce sunt lăudați; copiii mai mari, cu o înțelegere mai bună, pot primi laude mai generale.În plus, ritmul laudelor este important. De exemplu, atunci când primesc rezultate bune la examene, părinții ar trebui să recunoască mai întâi progresul: „Te-ai îmbunătățit la acest test”; apoi să sublinieze aspectele care pot fi îmbunătățite: „Unele greșeli din neatenție te-au costat puncte, ceea ce este păcat”; și, în final, să ofere încurajări: „Fii mai atent data viitoare și ne vom strădui să obținem rezultate și mai bune”.
Ajutarea copiilor să distingă binele de rău. În perioadele importante ale dezvoltării lor, copiii nu au capacitatea de a distinge între bine și rău. Părinții trebuie să intervină în momentele cruciale pentru a-i ajuta să recunoască limitele morale.Acest lucru este esențial pentru stabilirea unor principii morale solide. Folosiți fabule, basme și exemple vii din viața reală pentru a-i ghida pe copii în analiza situațiilor și în formarea propriilor judecăți corecte. Este esențial ca părinții să dea exemplu, demonstrând prin acțiuni ce este corect și ce este greșit. De exemplu, când se întâlnesc cu semafoare la o trecere de pietoni, părinții ar trebui să evite cu hotărâre traversarea neregulamentară – acest lucru se dovedește mult mai eficient decât simpla îndemnare a copiilor să „se oprească la roșu și să treacă la verde”.Încredere. Mulți părinți autoritari cred că, dacă copilul lor este implicat într-o ceartă cu un alt copil, ar trebui să-și critice mai întâi propriul copil, considerând acest lucru un semn de bune maniere și o educație adecvată. Cu toate acestea, în multe țări occidentale, părinții le oferă mai întâi copiilor posibilitatea de a explica și aleg să creadă explicația lor. Aceasta este o încredere fundamentală între părinte și copil și reflectă respectul părintelui pentru personalitatea copilului. Încrederea – acest concept occidental – ar trebui promovată mai bine în familiile chineze moderne.Compania oferă copiilor sprijin psihologic, cultivând un sentiment de siguranță. Acest lucru este deosebit de important pentru copiii mici. În Occident, compania este un aspect vital al îngrijirii copiilor; unele țări au chiar legi care interzic părinților să lase copiii sub 12 ani singuri acasă. Acest lucru nu decurge numai din motive de siguranță, ci răspunde și nevoilor psihologice. Esența companiei este comunicarea, așa că, atunci când petreceți timp cu copiii, implicați-vă în activități precum povestirea sau jocurile.
Critica. Copiii de astăzi sunt precoci, dar fragili, necesitând o critică măsurată. Recent, Shanghai a fost martorul unui incident tragic în care un copil, incapabil să suporte reproșurile părinților, și-a luat viața aruncându-se de la o clădire. Atunci când se confruntă cu greșelile unui copil, fiecare părinte trebuie să discearnă contextul adecvat și să utilizeze metode bine gândite. În general, principiul general al criticii este de a stabili faptele, de a prezenta argumente raționale și de a evita mustrările dure și neprovocate.De exemplu, atunci când sunt informați de un profesor că copilul lor s-a comportat necorespunzător, părinții nu ar trebui să se lanseze imediat într-o mustrare severă. În schimb, ar trebui să întrebe mai întâi copilul de ce a acționat astfel și să-l îndrume cu răbdare în funcție de circumstanțele specifice. Desigur, abordarea criticilor ar trebui să varieze și în funcție de vârsta și temperamentul copilului. Copiii mai rezistenți și mai zgomotoși pot fi criticați puțin mai ferm; cei care sunt introvertiți și sensibili din fire necesită un ton mai blând pentru a evita să le provoace suferință nejustificată.Rețineți că critica nu este o pedeapsă, ci o expresie a iubirii.
Înțelegere. Părinții trebuie să învețe să vadă lucrurile din perspectiva copilului, înțelegând lumea interioară și acțiunile acestuia. De exemplu, atunci când notele unui copil scad, părinții nu ar trebui să adopte o atitudine superioară de critică neîncetată, ci să se implice pe picior de egalitate pentru a ajuta la analizarea cauzelor. Aceste „opt instrumente” sunt interconectate și inseparabile, la fel cum lauda însoțește încurajarea, critica necesită înțelegere și totul are la bază iubirea.