În ultimii ani, apariția structurilor familiale „4-2-1” a stârnit îngrijorarea și temerile societății cu privire la aspecte precum îngrijirea copiilor între generații, indulgența excesivă și educația timpurie excesivă. Experții în educație îi îndeamnă pe părinții cu un singur copil să-și adapteze abordarea parentală față de nepoții lor unici, evitând capcanele obișnuite.
Îngrijirea copiilor de către mai multe generații slăbește rolul educativ al familiei
În fiecare dimineață, la ora 7, Wang Kexin, în vârstă de 54 de ani, ia autobuzul pentru a-și duce nepotul mic la grădiniță, apoi îl ia la ora 16. „Ce altă opțiune am? Tinerii soți sunt ocupați cu munca. Cu siguranță este mai bine ca eu, bunica lui, să am grijă de el decât o bonă”, a declarat Wang Kexin reporterului nostru.
Se înțelege că majoritatea părinților din generația copiilor unici se află în prezent în faza ascendentă a carierei lor, confruntându-se cu sarcini de lucru exigente și presiuni semnificative în viață. Unii rămân, de asemenea, imaturi din punct de vedere emoțional, luptându-se să se adapteze la tranziția către statutul de părinți. Întrebarea „cine va avea grijă de copii” a devenit o preocupare constantă pentru ei. În consecință, creșterea copiilor de către bunici a devenit un fenomen răspândit.
La peste trei decenii de la implementarea politicii copilului unic, o mare parte din copiii unici au ajuns la vârsta căsătoriei și au devenit părinți la rândul lor. A doua generație de copii unici născuți din aceștia este denumită „a doua generație de copii unici”.
Un sondaj realizat de revista China Women's Magazine relevă că peste 70% dintre părinții tineri „nasc, dar nu cresc” copiii, întreaga povară a îngrijirii copiilor revenind rudelor în vârstă. Mai precis, 42% dintre copii sunt îngrijiți în principal de bunicii paterni, 30% de bunicii materni, în timp ce mai puțin de 20% sunt crescuți de propriii părinți.
Liu Limei, educatoare la grădinița Nanning din Shenyang, a povestit că, în timpul unei recente zile de activități pentru părinți și copii, mai puțin de 30% dintre cei 130 de copii au fost însoțiți de părinți, restul fiind însoțiți de bunici. „Multe dintre jocurile și activitățile interactive ale zilei nu erau potrivite pentru participanții în vârstă, astfel încât evenimentul nu a atins rezultatele dorite”, a remarcat educatoarea Liu. Ea consideră că părinții tineri trebuie să recunoască rolul lor indispensabil în dezvoltarea copiilor și nu pot transfera toate responsabilitățile asupra persoanelor în vârstă.
Centrul de Cercetare pentru Tineret din China a realizat studii ample privind dezvoltarea caracterului copiilor unici din a doua generație. Sun Hongyan, șeful echipei de cercetare, susține că 70% din îngrijirea intergenerațională a copiilor slăbește rolul educativ al familiei. „Dacă părinții nu reușesc să stabilească o legătură strânsă părinte-copil înainte ca acesta să împlinească șase ani, acest lucru poate duce cu ușurință la o relație distantă mai târziu, putând declanșa diverse probleme psihologice”, a avertizat Sun, îndemnând părinții tineri să participe activ la creșterea copiilor lor.
Răsfățul excesiv strică generația copiilor unici
Cea mai importantă problemă în creșterea generației copiilor unici este tendința bunicilor de a-și răsfăța excesiv nepoții”, a declarat Zhou Yongmei, directorul Centrului de consiliere psihologică pentru tineri din Shenyang. Pentru mulți vârstnici, creșterea nepoților devine principalul lor punct de sprijin emoțional, ceea ce îi face foarte predispuși la indulgență.„Acest lucru este extrem de dăunător pentru dezvoltarea copilului, încurajând egoismul, lăcomia și orgoliul, chiar învățându-i să se eschiveze de la responsabilități la o vârstă fragedă.
Protejarea excesivă a părinților generează dependență, împiedicând grav creșterea copilului. Un părinte, temându-se că copilul său ar putea cădea, i-a interzis să alerge încă din copilărie, ceea ce a dus la faptul că un elev din clasa a III-a din Shenyang încă nu poate merge repede.
Din perspectiva psihologiei copilului, copiii sunt înclinați în mod natural să exploreze în mod independent, obținând bucurie din astfel de experiențe. Mai mult, parcurgerea călătoriei de la eșec la succes cultivă un sentiment de împlinire și dezvoltă reziliența. Înapoiați-le copiilor lumea care le aparține; nu îi privați de dreptul la fericire sub pretextul protecției.
Trei concepții greșite în relațiile părinte-copil
Concepția greșită nr. 1: Implicații emoționale excesive
Multe familii monoparentale atribuie fiecare conflict și problemă apărută în timpul creșterii copilului incompletitudinii familiei. Acest lucru transmite ideea că familiile monoparentale sunt anormale, ceea ce îi determină pe copii să internalizeze această convingere despre ei înșiși.De exemplu, remarci precum „Este păcat că copilul nu are parte de dragostea tatălui (sau a mamei)” aruncă o umbră asupra psihicului său. În realitate, familiile în care părinții se ceartă frecvent au, de asemenea, un impact semnificativ asupra dezvoltării copilului. Absența unui părinte nu împiedică o creștere sănătoasă și fericită; copiii trebuie să înțeleagă că familiile monoparentale sunt un fenomen social normal.
Ideea greșită nr. 2: respingerea categorică a celuilalt părinte
După divorț, mulți părinți care păstrează custodia copiilor se opun ca celălalt părinte să aibă vreun contact cu aceștia. Unii se mută chiar în locuri unde celălalt părinte nu îi poate găsi, împiedicând copilul să-și vadă tatăl sau mama. Alții îl denigrează în mod deliberat pe celălalt părinte, prezentându-l ca fiind complet lipsit de valoare și instilând ostilitate în copil.Expresii precum „Tatăl tău este needucat; cineva ca el nu va ajunge niciodată cineva” repetate frecvent pot favoriza respingerea psihologică a celuilalt părinte de către copii. Acesta este un motiv important pentru care mulți copii din familii monoparentale dezvoltă trăsături de personalitate care se abat de la normă.
Ideea greșită nr. 3: răsfățarea excesivă a copiilor
Răsfățul este o problemă frecventă în multe familii, adesea mai pronunțată în rândul părinților singuri.Aceștia se simt adesea profund vinovați față de copilul lor după separarea conjugală, ceea ce îi determină să îndeplinească necondiționat toate cerințele acestuia, fie ele emoționale sau materiale. Când copiii primesc în mod constant satisfacții necondiționate, rezistența lor la adversitate rămâne nedezvoltată, favorizând defecte de personalitate precum izolaționismul, aroganța, încăpățânarea și egoismul.
În concluzie, principiile directoare pentru educarea copiilor în familiile monoparentale sunt onestitatea, comunicarea și încurajarea. Părinții și profesorii nu ar trebui să evite discutarea problemelor legate de căsătorie și familie. Copiii trebuie să înțeleagă că divorțul și recăsătorirea sunt evenimente absolut normale în societate. Comunicarea permite profesorilor să înțeleagă nevoile emoționale ale copiilor; o privire îngrijorată, un cuvânt de mângâiere sau încurajare pot schimba cursul vieții lor.