Știați că? Pierderea în greutate nu înseamnă doar reducerea greutății corporale. Persoanele cu obezitate abdominală se confruntă cu un risc mai mare de hipertensiune, diabet și alte afecțiuni în comparație cu cele cu obezitate generalizată.
Obezitatea abdominală seamănă cu forma unui măr
Denumită și obezitate centrală, aceasta se referă la acumularea de grăsime în special în abdomen, manifestându-se prin creșterea circumferinței taliei. Depozitele de grăsime apar în principal sub piele și în cavitatea abdominală. Circumferința taliei depășește de obicei circumferința șoldurilor, în timp ce membrele rămân relativ subțiri. Din punct de vedere vizual, persoanele cu obezitate abdominală seamănă cu merele, de unde și denumirea alternativă „obezitate în formă de măr”.
În aprilie 2005, Federația Internațională de Diabet a stabilit definiții armonizate la nivel global pentru sindromul metabolic, specificând circumferința taliei ca criteriu de diagnostic pentru obezitatea centrală: - SUA: bărbați >102 cm, femei >88 cm - Europa: bărbați >94 cm, femei >80 cm - Japonia: bărbați >85 cm, femei >80 cm - Populațiile din China și Asia de Sud-Est: bărbați >90 cm, femei >80 cmGrupul de lucru chinez pentru obezitate a stabilit criterii adaptate populației chineze, definind obezitatea abdominală ca fiind o circumferință a taliei ≥85 cm pentru bărbați și ≥80 cm pentru femei.
Obezitatea abdominală prezintă riscuri mai mari
Atât IMC (greutatea corporală împărțită la înălțimea pătrată), cât și circumferința taliei servesc ca indicatori antropometrici simpli pentru evaluarea obezității. Cu toate acestea, persoanele se bazează adesea exclusiv pe IMC pentru a evalua gravitatea obezității, neglijând astfel indicatorii de risc pentru sănătate asociați cu creșterea circumferinței taliei.Studii recente relevă faptul că obezitatea sistemică, evaluată prin IMC, și obezitatea abdominală, evaluată prin circumferința taliei, joacă roluri distincte în dezvoltarea diverselor boli. Persoanele cu obezitate abdominală se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de complicații decât cele cu obezitate sistemică. Acest lucru a fost confirmat în cercetările noastre privind hipertensiunea și diabetul.
Studiile observaționale efectuate pe femei de rasă caucaziană indică faptul că persoanele obeze se confruntă cu un risc de 3,7 ori mai mare de diabet în comparație cu populația generală, în timp ce persoanele cu obezitate abdominală se confruntă cu un risc de 10,3 ori mai mare.Un studiu longitudinal realizat de Facultatea de Medicină a Universității Soochow, care a implicat 2.778 de subiecți, a relevat, de asemenea, că, în timp ce unele persoane au înregistrat o reducere a IMC, circumferința taliei lor nu a scăzut semnificativ sau chiar a crescut. În schimb, o creștere a IMC poate fi însoțită de o scădere a circumferinței taliei. Prin urmare, evaluarea obezității exclusiv pe baza greutății este înșelătoare, deoarece poate clasifica persoanele cu IMC normal, dar cu circumferința taliei crescută, ca având un risc scăzut, în ciuda riscului substanțial de îmbolnăvire.
Obezitatea abdominală predispune la leziuni viscerale
IMC și circumferința taliei reflectă diferite tipuri de acumulare de grăsime: IMC indică în primul rând grăsimea corporală totală, în timp ce circumferința taliei reflectă în principal depozitele de grăsime viscerală din jurul organelor abdominale. Nivelurile ridicate de grăsime viscerală sau proporția acesteia în raport cu grăsimea corporală totală constituie pericole semnificative pentru sănătate.Grăsimea viscerală se află în principal în cavitatea abdominală, înconjurând și infiltrându-se în organe precum ficatul, pancreasul, stomacul și intestinele. Când grăsimea viscerală excesivă pătrunde în sistemul digestiv, poate afecta organe precum ficatul, ducând la steatoză hepatică. De asemenea, perturbă metabolismul, declanșând afecțiuni precum diabetul.Mai mult, grăsimea viscerală împiedică eliminarea normală a toxinelor din organism, ducând la producerea de diverse substanțe chimice care pot declanșa boli de inimă. De asemenea, crește probabilitatea apariției tulburărilor cardiovasculare și contribuie la inflamația arterială.Mai mult, grăsimea abdominală comprimă plămânii, provocând persoanelor obeze dificultăți de respirație. Cu cât respirația este mai dificilă, cu atât este mai probabil ca oxigenul să ajungă în cantitate insuficientă în fluxul sanguin, ducând la oboseală generală, imunitate compromisă și chiar hipertensiune. Numeroase studii care utilizează imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) și tehnologia CT pentru a măsura cu precizie conținutul de grăsime corporală au confirmat că nivelurile de grăsime viscerală oferă un indicator mai bun decât grăsimea corporală totală pentru diverse boli cronice și chiar mortalitate.
Distribuția grăsimii corporale în populația chineză diferă de cea din populațiile occidentale, obezitatea abdominală fiind predominantă. Persoanele a căror greutate se încadrează în intervalul normal, dar a căror circumferință a taliei depășește pragul normal, se confruntă în continuare cu un risc ridicat de hipertensiune, diabet și alte boli, însă acest lucru este adesea trecut cu vederea.
Stilul de viață sedentar crește susceptibilitatea la obezitatea abdominală
Numeroși factori contribuie la creșterea circumferinței taliei, printre care se numără în primul rând predispoziția genetică, obiceiurile alimentare, nivelul de activitate fizică și comportamentul sedentar.Predispoziția genetică a câștigat o atenție semnificativă în cercetările recente, deoarece obezitatea prezintă o tendință familială – de exemplu, copiii părinților supraponderali sunt mai predispuși să fie și ei supraponderali. Acest lucru provine din mutații la mai multe locuri pe diferite cromozomi care reglează direct sau indirect metabolismul grăsimilor și al glucozei, ducând la afectarea metabolismului grăsimilor și la acumularea progresivă de grăsime.
Obiceiurile alimentare nesănătoase și activitatea fizică insuficientă contribuie, de asemenea, la obezitatea abdominală. În plus, comportamentul sedentar a devenit un factor de risc recunoscut pentru sănătate în studiile recente, deoarece statul prelungit pe scaun crește semnificativ circumferința taliei.Cercetările noastre confirmă faptul că statul prelungit pe scaun crește riscul de a dezvolta diabet și hipertensiune. Exercițiile fizice regulate pot reduce incidența acestor boli cronice, dar numai dacă circumferința taliei este redusă la niveluri normale. În caz contrar, este puțin probabil ca îmbunătățirea stilului de viață să reducă în mod semnificativ riscurile de îmbolnăvire asociate obezității abdominale.
Obiceiurile sedentare și lipsa activității fizice sunt concepte distincte; persoanele cu obiceiuri sedentare nu sunt neapărat lipsite de activitate fizică. De exemplu, multe profesii necesită statul prelungit pe scaun în timpul programului de lucru, cum ar fi șoferii de cursă lungă sau dactilografii de birou. Deși aceste persoane pot face exerciții fizice moderate după programul de lucru, acest lucru nu poate compensa pe deplin efectele negative ale statului prelungit pe scaun în timpul zilei, în special acumularea treptată de grăsime abdominală.
Factorii de risc menționați anterior, care contribuie la creșterea circumferinței taliei, nu se exclud reciproc; ei pot interacționa sinergic sau se pot constrânge reciproc. De exemplu, o persoană care consumă o dietă bogată în grăsimi și nu face suficientă mișcare fizică se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de obezitate decât o persoană care consumă o dietă bogată în grăsimi, dar face suficientă mișcare fizică.