Mulți părinți consideră educația acasă ca un proces organic, de zi cu zi. Cu alte cuvinte, „metodele” sale ar trebui să cultive în mod constant capacitatea copiilor de a se adapta la viața socială și de a dezvolta abilități de viață independente. Deși această filosofie educațională pare simplă, ea este adesea ignorată, intenționat sau neintenționat, de unii părinți sau implementată cu abordări greșite. Prin urmare, părinții trebuie să recunoască etapele de dezvoltare ale creșterii copilului lor, asigurându-se că spontaneitatea educației se aliniază cu etapele importante ale dezvoltării sale.
Educația timpurie după nașterea unui copil ar trebui să pună accentul pe încurajare mai degrabă decât pe interdicții. Atunci când crești un nou-născut, apar provocări: în timpul hrănirii, mâinile mici ale sugarului apucă lingura; când sunt mulțumiți, ei flutură sau încearcă să-și sugă degetele de la picioare; pe măsură ce cresc puțin, își coordonează membrele și profită de fiecare ocazie pentru a se târî.În această etapă, adulții trebuie să se abțină de la a spune „nu”. Îngrijorați că lingura i-ar putea înțepa în gură, îl certă: „Nu o apuca!”; temându-se că va cădea din pat, îi interzic: „Nu te mai târâi!”
Cercetătorii în domeniul educației consideră că fiecare dintre aceste „nu” transmite copilului un mesaj: nu pot face nimic bine, nu sunt bun la nimic. Copiii au o dorință înnăscută de activitate. Ce ar trebui să facă părinții este să îi sprijine, să îi îndrume și să le ofere ocazii de a-și satisface dorința de mișcare, în loc să îi oprească pur și simplu.
Pe măsură ce copiii dezvoltă înțelegerea limbajului și încep să înțeleagă vorbirea adulților, ei vor imita comportamentul adulților – uneori chiar subminând învățăturile adulților prin propriile acțiuni. De exemplu, dacă îi învățați pe copii să nu mintă, dar sunteți prinși că inventați scuze sau înșelați pe alții, ei vor respinge lecția voastră „nu mințiți” și vor învăța să se înșele pe ei înșiși.
Pentru a cultiva personalitatea independentă a copilului, evitați să îi respingeți în mod constant cererile cu „nu”. Pe măsură ce simțul de sine se dezvoltă, copiii se vor strădui să obțină cât mai multă „libertate” posibil. Ei încetează să se conformeze fără să pună întrebări cerințelor adulților, nemaise considerând pe sine ca fiind inadecvați sau imperfecți. În schimb, ei percep din ce în ce mai mult adulții ca fiind în eroare, considerând multe dintre cerințele și restricțiile adulților „nerezonabile”.
Această conștientizare se intensifică progresiv de la copilărie până la adolescență, culminând cu o fază de vârf pe care o numim „perioada de independență a personalității” sau „a doua naștere a copilului”. În această perioadă, copiii pot părea neascultători în toate privințele, manifestând tendințe rebele față de adulți.Adulții trebuie să înțeleagă și să ghideze această schimbare psihologică. Înțelegerea înseamnă recunoașterea faptului că copilul se maturizează, iar acest sentiment de sine este esențial pentru dezvoltarea sa. Ghidarea implică ajutarea copilului să înțeleagă că „deși te apropii de vârsta adultă, înțelepciunea, maturitatea emoțională și comportamentul social rămân la un nivel imatur”. Când un copil crede că are dreptate și intră în conflict cu părinții, reamintește-i să „ia în considerare care dintre argumentele părinților sunt valabile și care contribuie la dezvoltarea ta”.