Un psiholog american susține în noua sa carte că succesul sau eșecul tău la locul de muncă este legat de felul de tată pe care l-ai avut. Acum, ia-ți un moment să reflectezi: ce imagine ai despre tatăl tău?
Psihologul clinic american Stephen Bolt a scris o nouă carte intitulată The Father Factor.
El identifică cinci arhetipuri de tați care influențează în mod semnificativ cariera copiilor: realizatorul, bomba cu ceas, gânditorul negativ, distratul și mentorul compasional.
Impactul „taților problematici” asupra fiilor
Tatăl de mare succes
Dacă ești fiul unui tată de mare succes, s-ar putea să manifesti o formă de „blocaj în realizări” — din rebeliune împotriva tatălui tău, performanțele tale la locul de muncă ar putea fi mult sub nivelul adevăratelor tale capacități și s-ar putea să nu obții un succes semnificativ în carieră.
Tatăl „bomba cu ceas”
Ca fiu al unui tată „bomba cu ceas”, este posibil să ai un talent extraordinar de a-i mulțumi pe ceilalți. Deși această abilitate poate părea inițial avantajoasă la locul de muncă, s-ar putea să devii prea concentrat pe a-ți mulțumi colegii, evitând conflictele directe sau exprimarea dezacordului.
Tată pasiv
Ca fiu al unui tată pasiv, s-ar putea să ai dificultăți în exprimarea emoțiilor. În mediile de lucru în care granițele dintre sfera profesională și cea personală sunt neclare, abilitatea de a te angaja într-un schimb emoțional semnificativ cu colegii devine crucială.
Tată absent
Dacă ești fiul unui tată absent, s-ar putea să întâmpini dificultăți în colaborarea cu superiorii de sex masculin și în interacțiunea cu persoanele cu funcții de conducere din alte companii. Ești predispus să nutrești ostilitate și furie față de persoanele cu autoritate. În plus, s-ar putea să manifesti o tendință de a-ți submina colegii și să experimentezi frecvent furie intensă.
Cum să fii un tată bun?
Când vine vorba de creșterea copiilor, mulți tați se concentrează pe conținutul și principiile educației, neglijând momentul și metodele, tensionând astfel relația cu copiii lor.
Procesul de educație este, în esență, transmiterea emoțiilor de la părinte la copil.
Un tată mi-a spus odată: „A crește un copil fără a-l învăța este un eșec al tatălui. Corectarea și educarea copilului meu în orice moment și în orice loc este datoria mea ca tată”.Fiul său de cincisprezece ani a remarcat însă: „Simt că tatăl meu nu m-a iubit niciodată cu adevărat. În ochii lui, nu sunt altceva decât un morman de defecte; însăși existența mea îi răpește bucuria”. Când un tată consideră că disciplinarea copilului său este doar o datorie, motivat de teama de a fi considerat neglijent, el își pierde atât capacitatea de a iubi, cât și abilitatea de a comunica. Un astfel de stil parental nu are la bază o relație sănătoasă. Cu cât acest lucru se întâmplă mai des, cu atât copilul este împins într-un colț, ceea ce favorizează tendințele rebele.
În majoritatea familiilor, tații sunt dornici să joace rolul de autoritate, transformând educația într-o chestiune unilaterală. Pe măsură ce copiii cresc, această autoritate se confruntă inevitabil cu provocări. Psihologii sugerează că tații ar trebui să acorde prioritate împărtășirii emoțiilor cu copiii lor, mai degrabă decât să acționeze în permanență ca instructori. Mai mult, o educație parentală eficientă trebuie să se bazeze pe o relație puternică și intimă, în care influența acestei legături depășește conținutul educației în sine.
Perioada optimă pentru ca tații să cultive intimitatea cu copiii lor începe după vârsta de doi ani. În această etapă, tații pot intra în sfera relației mamă-copil ca o a treia parte „deranjantă”. În societățile occidentale, oferirea unui copil de doi ani a propriului dormitor este recunoscută pe scară largă ca promovând dezvoltarea psihologică. În contrast, copiii chinezi împărtășesc adesea paturile cu mamele lor până în adolescență. Nu este exagerat să sugerăm că multe probleme psihologice din copilărie provin din această practică.
A doua perioadă critică apare când copilul împlinește șase ani. În această etapă, tații trebuie să se implice activ în interacțiunile familiale și în stabilirea regulilor gospodăriei. Prezența unui copil unic prezintă numeroase provocări pentru dinamica familiei; părinții și copilul trebuie să formeze un triunghi emoțional pentru a atinge echilibrul familial. Pentru ca un tată să-și crească copilul în mod eficient, el trebuie mai întâi să cultive o legătură profundă cu soția sa.
A treia fază crucială este adolescența. În comparație cu mamele, tații – obișnuiți cu activități externe – sunt mai dispuși să accepte și să afirme independența emergentă a copilului lor.În mod tradițional, tații ocupau adesea un rol periferic în cadrul familiei, mulțumiți să se aventureze în lume, lăsând copiii în grija soțiilor lor. Acești tați se întorceau pentru a-și convinge fiii adulți să plece de acasă, invitându-i să împărtășească încercările și greutățile vieții. Datorită prevalenței copiilor unici, tații moderni își asumă din ce în ce mai mult roluri netradiționale, privând copiii de un aliat natural și de un ghid capabil.În mod inconștient, tații moderni se tem să-și piardă singurul copil, temându-se de separare odată ce acesta va crește. Astfel, ei permit de bunăvoie copiilor lor să treacă prin adolescență în mijlocul unei agitații interioare, bâjbâind într-o mare de confuzie.
Lecții din străinătate: implicarea taților în îngrijirea copiilor
Să examinăm modul în care tații din alte țări participă la îngrijirea copiilor. Deși aceasta poate reprezenta o abordare culturală distinctă, ea oferă informații valoroase pentru toți tații care își iubesc copiii.
1. Israel: Valori tradiționale ale autorității masculine, Israelul implementează educația separată pentru băieți și fete încă de la grădiniță. În ciuda acestei distincții clare, nu există tratament diferențiat; ambele sexe sunt responsabile în mod egal pentru treburile casnice și muncă. În Israel, 95% dintre cupluri lucrează, fiind ceva obișnuit ca bărbații să se ocupe de treburile casnice sau de îngrijirea copiilor. În plus, Sabatul săptămânal include o tradiție în care tații au conversații private cu copiii lor.
2. Regatul Unit: Bărbații britanici sunt renumiți pentru faptul că acordă prioritate îngrijirii copiilor. Pentru a le asigura locuri la universități prestigioase, tații încep să se concentreze asupra educației copiilor lor încă de la o vârstă fragedă.
3. Germania: Germanii petrec mult timp acasă, majoritatea lucrând de la 7:30 dimineața până la 4 sau 5 după-amiaza, orar similar cu cel al școlii. După muncă, mulți evită întâlnirile sociale cu colegii sau prietenii, preferând să se întoarcă repede acasă pentru a se bucura de momentele calde și armonioase petrecute în familie. Pentru mulți tați germani, construirea unei case pentru familia lor cu propriile mâini reprezintă cea mai mare aspirație, subliniind apropierea profundă din cadrul acestor gospodării.
4. Norvegia: Femeile norvegiene beneficiază de un an de concediu de maternitate plătit, în timp ce bărbații au dreptul la patru săptămâni de concediu de paternitate plătit. Această legislație, adoptată în 1979, este utilizată în prezent de aproximativ 70% dintre tați. Tații norvegieni consideră îngrijirea copiilor un drept fundamental.