În timpul menopauzei, femeile pot încă elibera ocazional ovule, fiind necesară continuarea contracepției. Acest lucru se datorează faptului că sarcina neplanificată prezintă un risc ridicat de sarcină molară. Cum se întâmplă acest lucru?
La intrarea în menopauză, funcția ovariană începe să scadă, perturbând ovulația. Ovarele încetează frecvent să mai elibereze ovule. Unele femei aflate la menopauză concluzionează astfel că, deoarece ovarele lor nu mai ovulează, contracepția nu mai este necesară. În realitate, ovarele intră doar într-o stare de declin și pot elibera ocazional ovule, surprinzând femeile aflate la menopauză care nu sunt atente.
De la adolescență până la menopauză, pe o perioadă de peste trei decenii, numărul tot mai mic de foliculi din ovare suferă un proces de îmbătrânire, similar cu cel al mărfurilor depozitate pe termen lung într-un depozit. Când un folicul îmbătrânit întâlnește spermatozoizi și este fertilizat în timpul menopauzei, poate duce la o sarcină molară. Pentru femeile aflate la menopauză, riscul de transformare malignă în sarcinile molare este ridicat, ceea ce necesită o atenție serioasă.
Nerespectarea contracepției în timpul menopauzei poate duce la moli hidatidiforme, un fenomen legat de calitatea redusă a ovulelor în această etapă. Prevenirea proactivă este esențială.
Moli hidatidiforme sunt afecțiuni ginecologice relativ frecvente, care se manifestă de obicei prin simptome ușoare, nespecifice, care pot trece neobservate. Cu toate acestea, cazurile severe prezintă simptome pronunțate, combinând semne ginecologice tipice cu caracteristici distincte.Pacientele trebuie să rămână vigilente, deoarece simptomele pot fi ușor confundate cu alte afecțiuni. Mai jos sunt prezentate simptomele cheie ale unei sarcini molare, care pot fi utile pentru referințe viitoare. Simptomele unei sarcini molare: 1. Amenoreea Deoarece țesutul molar se dezvoltă din stratul trofoblastic al ovulului fertilizat, amenoreea care durează 2-3 luni sau mai mult este frecventă. 2.Sângerare vaginală
Acesta este un simptom grav, care indică avortul spontan al moliului hidatiform. Sângerarea începe de obicei la 2-3 luni după debutul amenoreei, prezentându-se adesea sub formă de sângerări intermitente și scăzute. Cu toate acestea, pot apărea episoade recurente de hemoragie abundentă. La o examinare atentă, materialul vezicular poate fi uneori vizibil în sânge. Sângerarea provine în mod clar din uter; în timp ce o parte din sânge se scurge vaginal, o parte se acumulează în cavitatea uterină. Amenoreea prelungită poate rezulta din retenția temporară completă a sângelui în uter.
3. Mărirea uterului
În majoritatea cazurilor, uterul depășește dimensiunea așteptată pentru vârsta gestațională. Multe paciente se prezintă din cauza unor mase palpabile în abdomenul inferior (uter mărit sau chisturi luteinizate). Cu toate acestea, o minoritate prezintă o dimensiune a uterului corespunzătoare vârstei gestaționale sau chiar mai mică.Sunt posibile două scenarii: ① Molii hidatiforme suferă atrofie și încetează dezvoltarea, formând un ovul distrus; ② Expulzarea parțială a masei hidatiforme reduce dimensiunea uterului, rezultând un avort molar incomplet.
4. Toxemia asociată sarcinii
Aproximativ jumătate dintre paciente prezintă vărsături severe după debutul amenoreei, urmate de hipertensiune, edem și proteinurie.
5. Dureri abdominale
Pot varia de la ușoare la severe, apărând din cauza durerii de distensie datorate măririi rapide a uterului sau din cauza hemoragiei intrauterine care stimulează contracțiile uterine.
6. Absența prezentării fetale
La aproximativ 8 săptămâni de amenoree, monitorizarea cu ultrasunete nu relevă sacul gestational, bătăile inimii fetale sau fătul. Nu se simt mișcări fetale și nu se detectează bătăile inimii fetale nici măcar la 18 săptămâni.Ecografiile relevă un model asemănător unui fulg de zăpadă, fără imagini ale fătului. 7. Anemie și infecție Sângerările repetate fără tratament prompt duc inevitabil la anemie și la simptomele asociate acesteia; în cazuri rare, sângerările pot fi fatale. Hemoragiile recurente cresc susceptibilitatea la infecții, în special dacă procedurile vaginale sunt efectuate în condiții neigienice sau dacă au loc raporturi sexuale în timpul sângerării. Infecția poate fi limitată la uter și anexele uterine sau poate evolua către septicemie.