Psihologul american James Weider a realizat un sondaj în rândul angajaților de birou, care a relevat că 50% dintre aceștia au experimentat furia la locul de muncă. Suprimarea acestei furii este periculoasă, deoarece generează neliniște și chiar aversiune față de muncă. Deci, ce ar trebui să faci când te simți furios din cauza temperamentului tău incontrolabil la locul de muncă?Iată câteva strategii! Este perfect normal să ai temperament în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, la locul de muncă, temperamentul tău ar putea deveni un obstacol semnificativ în calea succesului tău. După cum se spune: „Impulsul este diavolul”. Acest lucru nu putea fi mai adevărat.
Când sunt furioși, oamenii acționează adesea fără să se gândească, ceea ce duce la consecințe pe care le pot regreta profund mai târziu. Mai mult, la locul de muncă, trebuie inevitabil să gestionezi numeroase probleme și relații, ceea ce necesită o gestionare atentă a interacțiunilor cu colegii și superiorii. Deci, ce ar trebui să faci când te simți neobișnuit de iritat sau provocat?
În primul rând, să examinăm cauzele profunde ale iritabilității și tendinței de a deveni „impulsiv”. Numai prin înțelegerea motivelor care stau la baza acestui fenomen putem găsi soluții mai eficiente pentru a aborda „simptomele”. Unele persoane pot să nu manifeste un temperament rău în viața personală, dar se simt frecvent iritate, furioase sau chiar incapabile să-și controleze furia la locul de muncă. Cu toate acestea, numeroși factori contribuie la acest fenomen. Gândește-te care dintre scenarii se aplică în cazul tău.
1. Nemulțumire față de status quo; antipatie față de locul de muncă
Sfat: Părăsirea acestui loc de muncă ți-ar aduce cu adevărat fericirea?
Șomerii se luptă neobosit să găsească un loc de muncă, în timp ce multe persoane angajate rămân prinse în mizerie din cauza aversiunii față de locul de muncă.Unii se chinuie din cauza șomajului, în timp ce alții suferă sub povara locului de muncă. Dacă slujba dvs. este sursa suferinței dvs., ce vă oprește să demisionați?
Totuși, plecarea v-ar aduce cu adevărat fericirea? Această întrebare merită o reflecție serioasă.
Sfatul meu este să vă concentrați mai degrabă pe cultivarea unei atitudini pozitive față de rolul dvs. sau pe găsirea unor modalități de a persevera în poziția actuală.Nu atribui suferința ta doar faptului că „nu-ți place acest loc de muncă”. În schimb, străduiește-te să-ți alini durerea și să-ți cultivi reziliența interioară.De ce simțiți furie? Probabil că există cineva ale cărui cuvinte sau acțiuni vă depășesc limita de toleranță, făcându-vă să simțiți că v-au încălcat limitele. Dar v-ați gândit dacă aceste acțiuni provoacă furie tuturor? Nu neapărat.Unii găsesc greu de acceptat, în timp ce alții rămân complet indiferenți. Dacă iei în considerare doar propria ta perspectivă, acțiunile lor pot fi într-adevăr detestabile.
Să luăm, de exemplu, cazul în care un evreu își exprimă opiniile cu privire la anumite chestiuni. Prietenii evrei îl pot respecta, dar prietenii creștini care ascultă în apropiere s-ar putea simți destul de incomod. Când un președinte anunță anumite politici, oamenii din unele regiuni clatină din cap în semn de dezaprobare, în timp ce alții din alte regiuni aplaudă cu entuziasm.
Prin urmare, nu cuvintele sau acțiunile persoanei respective vă provoacă furia, ci mai degrabă iluzia creată de propria voastră poziție. Cu alte cuvinte, nu el vă face furios, ci furia pe care o generați în interiorul vostru auzind cuvintele lui și observând comportamentul lui. Această furie apare deoarece credeți că „eu am dreptate și el greșește” – este o reacție născută din atașamentul excesiv față de propriile opinii sau valori.
Sfatul meu este următorul: pentru a evita furia, renunță pur și simplu la ideea că „numai eu am dreptate”. În această lume nu există bine și rău absolut; ceea ce tu consideri a fi un principiu poate părea complet nerezonabil pentru alții. Când furia izbucnește, practică auto-reflecția: „Am devenit din nou extrem”, „Am căzut în capcana de a crede că numai punctul meu de vedere este corect”. Aceasta, prietene, este adevărata cultivare de sine.
3. Când șeful tău este absolut detestabil, te simți dezamăgit, dar totuși vrei să-i atragi atenția
Sfat: Este viața lor, nu a ta, să te amesteci. Concentrează-te doar pe a-ți face bine treaba!
Doamna Liu, o asistentă administrativă de 30 de ani la o întreprindere străină, se simte profund tulburată de relația cu șefa ei, simțindu-se adesea iritată și neliniștită.Ea a remarcat: „Șefa mea are schimbări de dispoziție de douăzeci și patru de ori pe zi. Acționează fără principii, face ce vrea, nu ține cont niciodată de sentimentele celorlalți și vorbește dur”. Totuși, ceea ce o tulbură cu adevărat este: „Dar se pare că problema mai mare este la mine. Sper constant că ea îmi va recunoaște abilitățile și mă va remarca. Nici măcar nu suport când acordă atenție altor colegi. După muncă, dacă nu o văd, mă gândesc: „Da,„E doar o persoană obișnuită, lipsită de discernământ, care rătăcește fără țintă toată ziua. De fapt, ea e cea demnă de milă, care are nevoie de recunoașterea și afecțiunea mea!” Gândindu-mă astfel, parcă îi înțeleg capriciile și iritabilitatea. Totuși, odată ce o văd la serviciu, nu pot să nu-i citesc expresiile și să acționez în consecință, bâjbâind și făcând greșeli în mod repetat! Atunci starea mea de spirit se înrăutățește și mai mult.
Să analizăm situația dificilă în care se află doamna Liu. În primul rând, ea îl percepe pe superiorul ei ca fiind problematic și crede că dorința ei de a-l impresiona pe acest om este anormală.În realitate, ea a greșit etichetându-și superiorul ca fiind defectuos și, în al doilea rând, nu trebuie să se preocupe de opinia superiorului său. Deci, cum am putea rezolva situația dificilă a doamnei Liu? În primul rând, scoateți ochelarii colorați. Recunoașteți că, oricât de insuportabile ar părea cuvintele sau acțiunile ei, ele rămân doar cuvinte și fapte.
Suferința și furia ta provin exclusiv din faptul că judeci viața altuia prin prisma propriilor valori. Această abordare nu înseamnă că ea te chinuie, ci mai degrabă că tu te chinui singur. Orice spune sau face ea aparține vieții ei, nu a ta. Recunoaște că suferința și furia ta sunt o intruziune în existența altcuiva.
Dacă nici propriul tău fiu nu poate crește conform așteptărilor tale, cu atât mai puțin superiorul tău?
În al doilea rând, convingerea că „fiecare individ este o ființă unică care ar trebui să trăiască cu seriozitate și concentrare” favorizează respectul de sine. Tocmai acest sentiment de respect de sine te determină să îi respecți pe ceilalți, să îi înțelegi și să îi accepți. Percepția că superiorul tău are defecte provine din faptul că ești prins în „ceea ce îmi doresc”. A judeca lumea prin propria lentilă este un act de aroganță.Cel care nutrește aroganță va ajunge inevitabil la opusul acesteia – umilința. Gândește-te la cei obsedați de putere sau la cei care o disprețuiesc: ambii devin supuși când se confruntă cu cineva mai puternic.
În realitate, nimic nu are în mod inerent superioritate sau inferioritate; astfel de distincții apar exclusiv din comparație. Și umilința provine din acest act al comparației.