În principiu, femeile diagnosticate cu tuberculoză ar trebui să se abțină de la căsătorie până la vindecarea completă a bolii, datorită naturii sale extrem de contagioase. În cazul în care o femeie căsătorită dezvoltă tuberculoză activă sau o contractează după căsătorie, trebuie să se practice o contracepție eficientă până la vindecarea completă și remisia stabilă, înainte de a lua în considerare o sarcină.
În cazul în care o femeie cu tuberculoză rămâne însărcinată înainte de vindecare sau dezvoltă tuberculoză la scurt timp după concepție, se recomandă întreruperea sarcinii. Acest lucru se datorează faptului că sarcina la pacientele cu tuberculoză poate afecta aportul nutrițional din cauza grețurilor matinale, împiedicând vindecarea. În plus, deficiențele nutriționale pot afecta negativ creșterea și dezvoltarea fătului.
În plus, pacientele cu tuberculoză necesită 1-1,5 ani de tratament cu injecții cu izoniazidă sau streptomicină. Utilizarea prelungită a acestor medicamente poate provoca malformații fetale sau nașterea unui copil mort. Streptomicina, de exemplu, poate provoca surditate congenitală la făt. În plus, sunt necesare examinări regulate cu raze X sau radiografii pentru a monitoriza evoluția tuberculozei, iar razele X pot provoca deformări fetale.
Având în vedere acești factori, femeile cu tuberculoză activă ar trebui să evite sarcina pentru a proteja sănătatea maternă și fetală. Sarcina poate fi luată în considerare numai după ce tuberculoza a fost tratată, absorbită și stabilizată, fără a mai fi necesară administrarea de medicamente antituberculoase. În timpul sarcinii, atenția acordată nutriției și îngrijirii prenatale timpurii este esențială pentru a asigura o gestație sigură sub supraveghere medicală, protejând sănătatea atât a mamei, cât și a copilului.