Copiii care nu au simțul responsabilității nu numai că își neglijează propriile treburi, dar manifestă și indiferență față de ceilalți. Ei au puțină motivație pentru autoîmbunătățire și au obiceiuri profund înrădăcinate de evaziune, evitare și eschivare de la responsabilități. Prin urmare, părinții trebuie să cultive cu abilitate simțul datoriei copiilor lor prin experiențele de zi cu zi, învățându-i să-și îndeplinească rolurile sociale.
Mulți părinți se plâng că copiii lor nu au simțul responsabilității, că nu au grijă de părinți sau de membrii familiei, fiind excesiv de concentrați pe ei înșiși – preocupați doar să mănânce bine, să se îmbrace bine și să se joace bine. Cu toate acestea, puțini se gândesc la motivul pentru care copiii devin egocentrici și indiferenți sau la modul în care comportamentul părinților influențează această lipsă de responsabilitate. În realitate, majoritatea părinților nu le acordă niciodată copiilor lor ocazia de a-și exersa responsabilitatea.
De exemplu, când părinții și copiii ies împreună, copilul are întotdeauna mâinile goale – gențile grele sunt purtate întotdeauna de părinți. La masă, este la fel: părinții întreabă întotdeauna mai întâi: „Ce vrei să mănânci? Mă duc să-ți cumpăr”. Când este nevoie de un taxi, părinții îl opresc de obicei în mod proactiv, apoi deschid ușa și lasă copilul să urce primul.Mai mult, aceste mici gesturi persistă pe măsură ce copilul crește, chiar și până la vârsta adultă. Părinții pot deplânge ocazional lipsa de considerație a copilului lor, dar în situații similare ulterioare, ei preiau invariabil din nou controlul.
Prin urmare, părinții ar trebui să se abțină de la a-și critica copiii și, în schimb, să le permită să îndeplinească sarcini adecvate vârstei lor în viața de zi cu zi. Lucrurile pe care un copil le poate gestiona independent nu ar trebui să fie gestionate de părinte.Cei care își asumă responsabilități în copilărie le vor purta cu bine și la maturitate. Oamenii recunosc vechiul proverb: „Copiii săraci cresc repede”. De ce copiii săraci se maturizează atât de repede? Pentru că realitățile dure ale vieții îi obligă să-și asume prematur povara întreținerii familiilor lor. Momentul în care încep să-și asume responsabilități marchează începutul maturizării lor.Părinții moderni nu trebuie să-și împovăreze copiii cu responsabilități atât de grele la o vârstă atât de fragedă, ci ar trebui să le acorde libertatea de a acționa în limita capacităților lor. Ce rol ar trebui să îndeplinească un copil? În primul rând, să fie un copil bun. Copiii trebuie îndrumați în diverse roluri, cel mai important fiind acela de copil bun în cadrul familiei. În tinerețea noastră, conceptul de copil bun era simplu: ascultarea era echivalentă cu bunătatea.
Astăzi, noțiunea de copil bun trebuie să se alinieze la *dezvoltarea familiei. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă respectarea regulilor casei și îndeplinirea activă a rolului de copil în cadrul familiei. Respectarea părinților și îngrijirea bunicilor sunt îndatoriri care se așteaptă de la un copil bun. Dincolo de aceasta, un copil bun trebuie să își asume și anumite responsabilități în familie. De exemplu, să ajute la treburile casnice atunci când este necesar sau să își facă curat în camera sa. Părinții ar trebui să le atribuie în mod proactiv responsabilități copiilor lor, în loc să se ocupe ei înșiși de toate.
Un copil bun are, de asemenea, dreptul de a participa la problemele familiei, fiind un membru activ al gospodăriei. Mulți părinți își resping adesea copiii în timpul discuțiilor, spunând: „Discutăm despre ceva care nu te privește; vezi-ți de treaba ta”. Părinții ignoră frecvent statutul copilului ca membru al familiei. În realitate, copiii sunt parte integrantă a gospodăriei; este esențial să se ia în considerare pe deplin sugestiile lor și să li se ofere ocazia de a-și exprima opiniile.
De exemplu, atunci când familia ia în considerare achiziționarea unei proprietăți, întreaga gospodărie ar trebui să discute împreună acest lucru. Deși un copil poate să nu ofere părinților același nivel de perspectivă critică ca un adult, importanța implicării active a acestuia în discuție nu rezidă în valoarea opiniei sale, ci în insuflarea unui sentiment de rol. Acest sentiment de rol plantează o sămânță în mintea copilului, făcându-l conștient că și el face parte din familie, că ar trebui să participe și să-și exprime opiniile atunci când apar probleme.Această sămânță are o semnificație profundă pentru cultivarea unui sentiment de apartenență la viitorul lor și pentru implicarea lor proactivă în rolurile sociale. Astfel, definiția unui copil bun este multifacetică, cuprinzând participarea lor la luarea deciziilor, asumarea responsabilităților și călătoria crucială de a învăța să devină un membru activ al familiei. În al doilea rând, a deveni un elev bun.
Cel mai important aspect al acestui rol este îmbunătățirea continuă și proactivă a capacităților intelectuale – acest lucru este fundamental pentru orice elev. În plus, copilul a făcut un mic pas dincolo de familie, în societate; la școală, el trebuie să facă față tuturor provocărilor care vin odată cu rolul său.
Trebuie să învețe să interacționeze cu ceilalți, în special cu colegii. În al doilea rând, ar trebui să înceapă să înțeleagă rolurile sociale diferite ale bărbaților și femeilor – de exemplu, băieții sunt vioi și îndrăzneți, iar fetele sunt liniștite și conștiincioase. Dincolo de acest lucru, include învățarea modului de participare la alegeri atunci când candidează pentru funcții de conducere în clasă. În timpul competițiilor, trebuie să învețe cum să funcționeze ca parte a unei echipe, cum să îi respecte pe ceilalți și să îi influențeze – toate sarcini vitale în socializare.
Prin urmare, părinții ar trebui să discute în mod regulat cu copilul lor despre aspecte precum: „Ce fel de prieteni îți plac? Cum simți că te tratează ceilalți în clasă?” Toate aceste întrebări se referă la dezvoltarea rolului lor de elev.
În al treilea rând, să devină un bun cetățean.
Pe lângă a fi un copil și un elev bun, copiii trebuie să se pregătească și pentru a fi buni cetățeni. Cetățenia cuprinde trei concepte de bază.
În primul rând, conceptul de drepturi și obligații. Acesta este fundamental și vital. Ca membri ai societății, cu toții avem drepturi fundamentale ale omului. Părinții ar trebui să-și îndrume copiii să-și înțeleagă drepturile pe parcursul dezvoltării lor. În același timp, există și obligații: cetățenii trebuie să-și asume responsabilități corespunzătoare drepturilor lor. De exemplu, menținerea coeziunii sociale și promovarea progresului social. Drepturile și obligațiile sunt reciproce.
În al doilea rând, valoarea civică fundamentală este simțul responsabilității.Ce constituie acest simț al agenției? Înseamnă că cetățenii sunt participanți activi în societate, influențând-o și implicându-se în ea, exprimându-și opiniile cu privire la problemele sociale. Acesta este un aspect vital al conștiinței civice.
Am întâlnit odată un părinte din provincia Guangdong care era nedumerit de interesul copilului său pentru politica națională. El credea că copiii crescuți în regiuni dezvoltate ar trebui să fie în mod natural atrași de economie. Copilul său implicat în politică îl făcea să se simtă mereu stânjenit, ca și cum urmașul său ar fi fost cumva „deplasat”.În realitate, fiecare copil se confruntă inevitabil cu relația sa cu societatea în timpul dezvoltării. Implicarea conștientă a unui copil în problemele sociale este absolut naturală; o astfel de atenție deliberată constituie un pas vital în cultivarea simțului său de responsabilitate socială.
Șase principii comune pentru cultivarea responsabilității la copii:
(1) Părinții ar trebui să cultive responsabilitatea începând cu copilul însuși, insuflându-i un simț al datoriei și corectându-i comportamentul iresponsabil din trecut.
(2) Utilizați cărți, mass-media, filme și experiențele părinților pentru a explica rolurile sociale și responsabilitățile pe care copiii ar trebui să și le asume în fiecare etapă de dezvoltare.
(4) Permiteți copiilor să experimenteze responsabilitățile familiale, atribuindu-le sarcini gospodărești.
(5) Lăudați și încurajați comportamentul responsabil, criticând și corectând acțiunile iresponsabile. Acest lucru întărește simțul datoriei copiilor față de ceilalți.
(6) Evitați să protejați excesiv copiii; lăsați-i să-și asume propriile responsabilități și să facă față consecințelor acțiunilor lor.