Ce impact are albirea cosmetică a dinților asupra dinților?
Encyclopedic
PRE
NEXT
Estetica dentară: Anumite alimente și băuturi pot păta dinții. Consumul de curry poate îngălbeni dinții, în timp ce ceaiul sau cafeaua pot provoca colorarea acestora. Cu toate acestea, saliva și periajul pot îndepărta aceste pete. Albirea dinților rămâne o preocupare importantă pentru tinerii adulți și profesioniști. Printre diversele metode populare de albire, ce potențiale daune ar putea provoca acestea dinților?
Riscurile asociate medicamentelor sau surselor de apă potabilă includ, în special, pătarea cu tetraciclină cauzată de utilizarea tetraciclinei în timpul sarcinii sau în copilărie și fluoroza rezultată din consumul prelungit de apă cu conținut ridicat de fluor în regiunile afectate. Acești factori intrinseci pot transforma dinții albi naturali ai unui copil în dinți îngălbeniți, reprezentând cauze endogene primare ale decolorării dinților.
În cele din urmă, prezența diverselor bacterii pe suprafața dinților secretă în mod constant substanțe vâscoase. Obiceiurile zilnice, cum ar fi consumul de ceai, cafea sau fumatul, depun pigmenți pe dinți. Acești pigmenți aderă ușor la secrețiile bacteriene, provocând îngălbenirea sau întunecarea smalțului.Dacă nu sunt curățate prompt, aceste substanțe pot pătrunde treptat de la suprafața dinților în interiorul acestora, formând pete interne care determină îngălbenirea structurii dentare. Această amenințare externă care decurge din obiceiurile alimentare reprezintă un risc pe tot parcursul vieții pentru sănătatea dentară.
Am observat că, din cauza conflictelor de interese, practicienii evidențiază de obicei doar beneficiile albirii dinților, fără a explica potențialele efecte secundare ale metodelor utilizate. Cititorii trebuie să rețină că suntem primii care dezvăluim în mod cuprinzător deficiențele următoarelor tehnici:
1.Fațete din porțelan
În cazurile care implică deteriorarea dinților, fațetele din porțelan reprezintă o soluție excelentă de restaurare cosmetică. În prezent, acestea oferă cea mai bună potrivire și cea mai naturală culoare dintre protezele dentare. Deoarece bacteriile nu pot supraviețui pe suprafața lor, acestea nu numai că albesc dinții în mod eficient, dar și previn apariția cariilor.
Candidați potriviți: Ideale pentru cazurile moderate până la severe de pete de tetraciclină, fluoroză, hipoplazie a smalțului sau dinți cu fisuri, fracturi sau cavități, oferind rezultate vizibile de albire.
Dezavantaje: Pregătirea fațetelor din porțelan necesită șlefuirea structurii naturale a dinților, provocând leziuni ireversibile. Dinții rezultați, asemănători cu niște pini, devin foarte fragili, crescând semnificativ riscul de complicații precum gingivită, parodontită și retracție gingivală în timp.
2. Albirea cu lumină rece
Aceasta este promovată ca o tehnică rapidă și sigură de albire a dinților. Lumina rece la temperatură scăzută minimizează stimularea nervilor dentari în timpul tratamentului. Agentul de albire conține în principal peroxid de hidrogen, oferind o soluție de unică folosință, neiritantă.Procedura este extrem de simplă: se aplică un agent de protecție de-a lungul liniei gingivale, urmat de agentul de albire pe suprafața dinților. Dinții sunt apoi expuși la lumină rece (timp de 8-10 minute, în funcție de gravitatea petelor). Agentul este îndepărtat și se aplică o nouă doză. Acest ciclu se repetă de trei ori, întregul proces durând nu mai mult de 30-40 de minute.
Candidați potriviți: pete extrinsice (cafea, ceai, depozite de tutun), pete ușoare până la moderate de tetraciclină, decolorare indusă de medicamente și îngălbenire ereditară.
Limitări: Albirea cu lumină rece implică aplicarea unui gel pe dinți iluminați de lumină rece, ceea ce facilitează decolorarea.Prin urmare, albirea cu lumină rece se bazează în mod fundamental pe agenți de albire pentru albirea dinților, tehnologia laser servind doar ca instrument auxiliar pentru accelerarea procesului de decolorare. În timpul tratamentului, dinții pot fi sensibili sau dureroși, tocmai deoarece agenții de albire deteriorează suprafața smalțului. În consecință, există o probabilitate mai mare de a dezvolta hipersensibilitate dentinică (reacții la stimuli calzi/reci) sau chiar fragilitate dentară după tratament.
3. Albirea cu fațete
Albirea cu fațete implică lipirea unei fațete subțiri pe suprafața dintelui pentru a ascunde decolorarea. Fațetele contemporane se împart în două categorii: rășină compozită și porțelan. Fațetele compozite se aplică după șlefuirea ușoară a suprafeței dintelui, păstrând forma originală a dintelui.Fațetele din porțelan combină avantajele coroanelor din porțelan și ale fațetelor compozite, oferind atât un aspect estetic, cât și unul natural. Acestea sunt realizate folosind o tehnologie computerizată de ultimă generație pentru sculptare și tăiere de precizie, modelând „laminate de albire” care seamănă cu smalțul dinților, pentru a se potrivi perfect cu dintele. Apoi, se utilizează un material special de lipire activă pentru a fixa în siguranță fațeta pe suprafața dintelui. În consecință, acestea sunt mai scumpe, dar oferă rezultate mai durabile în comparație cu fațetele compozite.
Dezavantaje: Deși dinții par instantaneu mai albi, naturali și realiști după aplicarea fațetelor, aceștia rămân predispuși la desprindere și decolorare, putând provoca umflarea gingiilor, sângerare și inflamație. Fațetele din rășină au o anumită grosime, ceea ce face ca buzele să iasă ușor în afară și afectează aspectul estetic, fiind în același timp costisitoare.
4. Albirea dinților
Albirea implică utilizarea unor gutiere transparente personalizate. În fiecare seară, gelul de albire se aplică pe gutieră, care se poartă peste noapte. Albirea se clasifică în „externă” sau „internă”: Albirea externă este potrivită pentru fluoroză moderată, intactă și dinți pătați cu tetraciclină, oferind rezultate satisfăcătoare în 3-5 săptămâni.Albirea internă: utilizată în principal pentru refacerea dinților frontali decolorați, a dinților nevitali sau a dinților puternic decolorați de tetraciclină. Procedura implică tratamentul convențional al canalului radicular, urmat de introducerea unui mic tampon de vată îmbibat cu peroxid de hidrogen 30% în camera pulpară. Aceasta este apoi sigilată ermetic cu ciment de oxid de zinc eugenol. Pansamentul se schimbă la fiecare 2-3 zile.Patru până la șapte aplicații dau rezultate favorabile, restaurarea finală fiind realizată cu rășină compozită. Această metodă provoacă leziuni dentare semnificative și este foarte dureroasă.
Candidați potriviți: Aplicabilă în cazurile ușoare de hipoplazie cu decolorare sau îngălbenire cauzată de modificările smalțului legate de vârstă.
5. Detartrajul
Detartrajul implică utilizarea de către dentist a unor instrumente ultrasonice și de polizare cu aer pentru a îndepărta calculul și placa de pe suprafața dinților, eliminând tartrul și depunerile calcifiate.Această procedură diferă complet de periajul de rutină. Nu numai că curăță petele superficiale, dar îndepărtează complet placa, calculul și pigmentarea inaccesibile periajului manual. Detartrajul dezvăluie adesea probleme dentare minore, ușor de trecut cu vederea, cum ar fi cariile ascunse, permițând detectarea și tratarea precoce.
Limitări: Aceasta doar expune culoarea naturală a dinților, fără a-i albi. După detartraj, o minoritate de persoane pot prezenta sensibilitate dentară temporară la temperaturi calde sau reci. Detartrajul frecvent poate provoca uzura și deteriorarea suprafeței smalțului dentar.
PRE
NEXT