Incapacitatea de a forma relații intime poate indica probleme psihologice
 Encyclopedic 
 PRE       NEXT 
În societatea modernă, un număr din ce în ce mai mare de oameni s-au obișnuit cu „cercurile”, un concept caracterizat printr-o puternică exclusivitate. Cei care fac parte din aceste cercuri păstrează o distanță deliberată față de problemele din afara grupului lor, nutrind o teamă de intimitate excesivă. Fobia de intimitate Termenul „relații intime” nu se referă aici doar la iubirea romantică sau afecțiunea heterosexuală, ci cuprinde în sens larg prietenii și diverse legături sociale.Manifestarea principală a „fobiei de intimitate” este menținerea deliberată a distanței, refuzul apropierii excesive și dificultatea de a se integra într-un anumit cerc.
Cauzele fobiei de intimitate sunt în principal următoarele:
Răcirea iubirii în timp. Când pasiunea se estompează, cei care fac sex din dragoste își pierd răbdarea pentru gesturile superficiale.
Timpul transformă iubirea în afecțiune familială. În cadrul căsătoriilor de lungă durată, partenerii pot dezvolta o legătură asemănătoare cu afecțiunea părintească sau frățească. Când această legătură familială înlocuiește iubirea romantică, implicarea în „astfel de lucruri” poate induce vinovăție și tensiune psihologică.
Umbra nesiguranței din copilărie. Persoanele afectate de fobia intimității recurg adesea la „infidelitate” ca mijloc de a-și satisface nevoile emoționale. La o examinare mai atentă, devine evident că căsătoriile propriilor părinți au suferit frecvent nenorociri similare.Cu alte cuvinte, aceștia nu au încredere în viața conjugală și nu au certitudinea că vor obține iubirea durabilă din partea unui viitor partener. Această teamă de intimitate se manifestă ca teamă de trădare din partea partenerului; aceștia se tem să investească fără a primi o recompensă echivalentă, trădând astfel preventiv pentru a obține echilibrul psihologic.
Feriți-vă de capcana conștiinței de sine!
Fie că este vorba de iubire romantică, atracție heterosexuală, prietenie sau relații sociale, așa-numita „fobie de intimitate” se învârte adesea în jurul conștiinței de sine. Această afecțiune diferă de anxietatea socială tipică, în care persoana se teme să întâlnească oameni, devine tensionată, roșește, tremură sau prezintă simptome similare. În schimb, astfel de persoane pot părea extrovertite, lipsite de griji și indiferente în mulțime. Aceste tipare comportamentale ascund de fapt un puternic mecanism subconștient de „autoapărare”.tremurături. Dimpotrivă, astfel de persoane pot părea mai extrovertite, lipsite de griji și indiferente față de trivialități în contexte sociale. Aceste comportamente exterioare ascund adesea un puternic mecanism subconștient de „autoapărare”, alegând în mod activ să evite situațiile pasive. În realitate, aceste persoane pot fi cele mai puțin abordabile și cele mai puțin dispuse să-și dezvăluie interiorul.
Unele persoane resimt anxietate în interacțiunile interpersonale, tânjind după intimitate, dar temându-se că investiția lor emoțională ar putea rămâne fără răspuns. Acest conflict emoțional duce adesea la evitarea situațiilor sociale și a relațiilor apropiate, ceea ce face ca formarea de legături intime să fie deosebit de dificilă pentru personalitățile mai rezervate.Cei cu personalități mai agresive manifestă adesea tendințe posesive. Când aceste dorințe rămân nesatisfăcute, poate apărea gelozia, care poate escalada până la respingere intensă. În consecință, aceștia pot părea disprețuitori față de socializare sau formarea de legături strânse.
În cele din urmă, indiferent de temperament, stabilirea de relații de intimitate variabilă servește la atenuarea singurătății.În zilele noastre, când nesiguranța și aversiunea provoacă o suferință mai mare decât singurătatea în sine, persoanele pot prefera să păstreze distanța față de ceilalți și să evite complicațiile intimității, cum ar fi lipsa de intimitate, nesiguranța, schimbul inegal sau convingerile diferite. Această teamă de intimitate nu înseamnă absența singurătății, ci mai degrabă că temerile noastre depășesc singurătatea.
Impactul deficiențelor de atașament timpuriu
Studiu de caz psihologic
Când discut despre intimitate, îmi amintesc invariabil de weekendurile universitare petrecute în sălile de dans. Pentru fiecare partener care mă invita la dans, mă străduiam nervos să mă potrivesc cu pașii lor, doar pentru a le călca inevitabil pe picioare – tuturor.Toți zâmbeau cu toleranță și spuneau: „Nu-i nimic, nu-i nimic”, dar acest rezultat nu făcea decât să-mi adâncească rușinea și frustrarea. A fi invitată la dans a devenit un adevărat coșmar pentru mine. Doar discoteca îmi plăcea – mă puteam distra, dar eram incapabilă să mă armonizez cu altcineva.
Trecerea de la străin la prieten nu a fost niciodată dificilă pentru mine.Dar să trec de la o cunoștință ocazională la un prieten apropiat? Doar câțiva au ajuns în această etapă. Aceștia sunt colegi, oameni cu care am petrecut peste un deceniu, cu care am ieșit împreună peste un deceniu. În ceea ce privește ceilalți, sunt mulți cu care îmi doresc sincer să mă apropii. Cu toate acestea, când se apropie suficient, încep să mă simt tensionat, încep să mă simt speriat, încep să simt aceeași teamă pe care o simțeam când eram invitat la dans. În cele din urmă, întotdeauna fug.
Adaptarea la ceilalți este o provocare imensă. Poate că, în adâncul sufletului, îmi doresc prea mult să le fac pe plac, iar această dorință creează o presiune atât de mare încât nu o pot suporta, așa că pur și simplu renunț.
Când trebuie să te gândești constant cum să-i mulțumești pe ceilalți, propria ta fericire trece inevitabil pe plan secund. Te trezești întrebându-te: „Este potrivit?” și speculând: „Vor fi mulțumiți de asta?” Speculația este o altă luptă a mea. Când eram copil, jocul de șah îmi provoca o frustrare imensă, deoarece nu mă puteam concentra decât pe propria mea strategie, fiind complet orb la următoarea mișcare a adversarului meu sau la cea de după aceea și incapabil să le anticipez.
Analiza psihologică
Acest lucru ilustrează un caz de dificultate în formarea relațiilor intime. Trebuie clarificat mai întâi că teama de intimitate coexistă cu dorința de intimitate; tocmai acest conflict atrage atenția individului asupra problemei. Dacă viața reală a unei persoane conține puțină sau deloc intimitate și se simte mulțumită de asta, este o altă problemă.
Conform teoriei psihodinamice moderne, indivizii caută invariabil în viața reală persoane și situații care corespund experiențelor lor timpurii de relaționare cu obiectele. Cu alte cuvinte, dificultatea subiectului de a forma legături intime este foarte probabil legată de modelele sale timpurii de atașament. Cercetările identifică trei stiluri de atașament:
Primul este atașamentul sigur, în care mama demonstrează grijă și responsabilitate față de copil.Sugarii care experimentează acest atașament recunosc fiabilitatea și căldura mamei lor, păstrând această convingere chiar și atunci când ea este absentă. Sugarii siguri sunt, în general, mai fericiți și mai siguri pe ei. Al doilea este denumit atașament anxios-ambivalent. Aici, mama nu este deosebit de atentă sau receptivă la nevoile copilului. Sugarul devine anxios la plecarea mamei, plângând intens la separare. Alți adulți se străduiesc să-i consoleze, iar acești copii se tem adesea de mediile necunoscute.
Al treilea tip este relația evitantă. În acest caz, mama nu este foarte responsabilă față de copil, care, la rândul său, este distant și indiferent față de ea. Copilul nu se simte anxios când mama pleacă și nu manifestă o bucurie deosebită când se întoarce.
Este important de menționat că termenul „mamă” în relațiile de atașament se referă la îngrijitorii importanți din perioada timpurie, nu neapărat la mama biologică. În plus, clasificările atașamentului nu sunt absolute, existând multe forme hibride. Comparând teoria de mai sus cu scenariul cazului, individul prezintă probabil un stil de atașament situat între anxios-ambivalent și evitant.
Analiza psihologică
Mai multe puncte cheie din caz merită atenție:
„Conștiința de sine este atât de puternică încât mi-e greu să mă integrez cu adevărat în orice atmosferă” are un ton defensiv tipic, sugerând o formă de „raționalizare” pentru a evita implicarea în relații intime „periculoase sau nesigure”. „Pentru fiecare persoană care m-a invitat să fiu partenerul ei de dans, am încercat din răsputeri să mă adaptez cu teamă, dar am sfârșit prin a călca pe picioarele tuturor de fiecare dată.”„Nervozitatea” sugerează o acomodare nesigură în cadrul interacțiunii, în timp ce călcatul repetat pe picioare sugerează o traumă timpurie care cauzează această nesiguranță. Încercarea de a se acomoda cu „toată” lumea care o invită dezvăluie atât dorința de intimitate interpersonală, cât și lipsa acesteia, ceea ce duce la încercări nediscriminatorii.
„Dar când se apropie suficient, încep să mă simt tensionat, încep să mă tem, încep să simt aceeași teamă ca atunci când am fost invitat prima dată la dans – și întotdeauna ajung să fug.” Această „tensiune” și „teamă” nu au o cauză practică evidentă, sugerând o emoție primară, intensă, înrădăcinată în experiențele timpurii. De asemenea, indică eșecuri în stabilirea intimității în timpul copilăriei.
„Când trebuie să te gândești cum să-i mulțumești pe ceilalți, inevitabil renunți la propria plăcere.” Acest lucru indică faptul că subiectul folosește strategii de neglijare și suprimare a propriilor nevoi în procesul de formare a relațiilor intime, împiedicând astfel bucuria autentică în cadrul acestor legături.
Recomandare: Evită să-ți suprimă neîncetat nevoile personale.
 PRE       NEXT 

rvvrgroup.com©2017-2026 All Rights Reserved