Restricția creșterii fetale afectează negativ atât dezvoltarea maternă, cât și cea fetală. Ce anume cauzează această afecțiune și cum poate fi tratată? Să explorăm aceste întrebări mai jos.
Ce cauzează creșterea lentă a fătului?
Restricția creșterii intrauterine (IUGR) este o complicație obstetrică semnificativă, care apare în 3%–10% din sarcini, cu o incidență medie de aproximativ 6,4% — o afecțiune cu prevalență notabilă.

Restricția de creștere intrauterină se referă la limitarea creșterii și dezvoltării fătului în uter, ceea ce duce la o dimensiune care nu corespunde vârstei gestaționale. Aceasta se manifestă în principal printr-o greutate fetală mai mică decât cea a unui făt normal la aceeași vârstă gestațională, cu o greutate la naștere sub 2500 de grame după 37 de săptămâni de sarcină.
Etiologia acestei afecțiuni este complexă, aproximativ 30% din cazuri rămânând neexplicate. Factorii cunoscuți care contribuie la apariția acesteia includ:
① Infecția intrauterină cu agenți patogeni TORCH (Toxoplasma, Cytomegalovirus, virusul rubeolei, virusul Herpes simplex și alți agenți patogeni), reprezentând aproximativ 10%;
② Anomalii cromozomiale fetale, care apar în aproximativ 10% din cazuri;③ Afecțiuni materne, cum ar fi preeclampsia, hipertensiunea cronică și nefrita cronică, care afectează alimentarea cu sânge a placentei, ducând la hipoxie fetală cronică și la afectarea creșterii și dezvoltării. Anemia severă, tulburările cardiopulmonare și colestaza la mamă pot afecta, de asemenea, creșterea și dezvoltarea fătului;④ Malnutriția maternă, în special aportul insuficient de proteine și calorii, constituie un factor semnificativ care afectează creșterea și dezvoltarea fătului, reprezentând aproximativ jumătate din toate cazurile;
⑤ Obiceiurile de viață nesănătoase, cum ar fi fumatul (inclusiv fumatul pasiv), abuzul de alcool și consumul de droguri, sunt, de asemenea, cauze care contribuie la restricția creșterii intrauterine a fătului.
Manifestări ale restricției de creștere fetală
Prima impresie despre un făt cu restricție de creștere intrauterină este greutatea mică la naștere. În consecință, mulți cred că un nou-născut mai mic nu este un motiv de îngrijorare, presupunând că o alimentație postnatală adecvată va asigura o dezvoltare sănătoasă. Această mentalitate este însă greșită.Restricția de creștere fetală se prezintă în două forme: tipul malnutriție și tipul hipoplazie. Tipul malnutriție apare de obicei din cauza unor factori care afectează fătul în timpul sarcinii sau mai târziu, cum ar fi preeclampsia sau sarcinile multiple, în timp ce dezvoltarea embrionară rămâne normală în timpul sarcinii timpurii. În mod caracteristic, nou-născutul prezintă semne de malnutriție la nivel extern, cu o greutate semnificativ mai mică decât cea a copiilor născuți la termen, deși circumferința capului și înălțimea rămân în limite normale.Pentru astfel de sugari, alimentația postnatală îmbunătățită poate permite dezvoltarea fizică să atingă niveluri aproape normale, rezultând într-un prognostic neonatal în general favorabil. În contrast, factorii cauzali ai restricției de creștere intrauterină displazică acționează asupra embrionului în timpul sarcinii timpurii, provocând leziuni care afectează creșterea și dezvoltarea fătului. Exemple includ factori genetici și infecții TORCH, care pot duce la malformații fetale și alte defecte.Caracteristica definitorie a tipului hipoplazic este dezvoltarea simetrică a greutății la naștere, a lungimii și a circumferinței capului, deși aceste măsurători rămân semnificativ sub valorile medii așteptate pentru nou-născuții normali de aceeași vârstă gestațională. Sugarii cu această formă prezintă o incidență ridicată a malformațiilor congenitale, frecvent însoțite de anomalii cromozomiale numerice sau structurale, dintre care unele pot pune viața în pericol. În consecință, restricția de creștere intrauterină a fătului nu este doar o chestiune de greutate mică la naștere; ea poate ascunde prezența sugarilor cu malformații.
Cum se poate determina dacă un făt suferă de retard de creștere?
Femeile însărcinate și familiile lor pot efectua auto-monitorizarea folosind trei metode principale. Cea mai simplă abordare este măsurarea greutății: în timpul sarcinii târzii, creșterea în greutate a mamei ar trebui să fie în medie de aproximativ 0,5 kg pe săptămână. Dacă creșterea în greutate încetinește sau stagnează fără modificări semnificative ale mărimii hainelor, trebuie suspectată restricția de creștere intrauterină.A doua metodă implică măsurarea înălțimii fundului uterin. Folosind o bandă de măsurat moale, înregistrați distanța de la punctul median al marginii superioare a simfizei pubiene până la fundul uterin. Notați aceste măsurători săptămânal pe un grafic al înălțimii fundului uterin (cunoscut și sub numele de grafic al sarcinii). Dacă măsurătorile se situează în mod constant sub curba greutății scăzute sau sub curba însăși timp de două până la trei săptămâni consecutive, se poate lua în considerare un diagnostic provizoriu de restricție de creștere intrauterină.A treia metodă implică indicele de creștere fetală: înălțimea uterului (cm) minus 3 luni (4 săptămâni considerate ca 1 lună) minus 1. O valoare a diferenței sub -3 indică o posibilă restricție de creștere intrauterină; valorile între -3 și 3 indică o greutate normală la naștere; valorile peste 3 sugerează o posibilă macrosomie. După ce autoevaluarea sugerează o posibilă restricție de creștere intrauterină, femeia însărcinată trebuie să solicite confirmarea la un spital.
Managementul restricției de creștere intrauterină a fătului
1. Odihnă în poziție laterală stângă. Adoptarea unei diete bogate în proteine pentru a îmbunătăți nutriția.
2. Terapie intermitentă cu oxigen. 1 oră per sesiune, de 2-3 ori pe zi.
3. Tratament farmacologic
(1) Salbutamol 2,4 mg pe cale orală, de 3 ori pe zi. 7 zile constituie un ciclu de tratament.
(2) Dextran cu greutate moleculară mică 500 ml și injecție cu Salvia miltiorrhiza 8-16 ml adăugate la 250 ml soluție de glucoză 5% pentru perfuzie intravenoasă, o dată pe zi. Se recomandă un ciclu de 7 zile. Scopul este îmbunătățirea microcirculației și a funcției placentare.
(3) Soluție compusă de aminoacizi 100 ml, injecție intravenoasă, o dată pe zi. Se recomandă un ciclu de 7 zile.
4. Monitorizare îmbunătățită
(1) Observați mișcările fetale de trei ori pe zi.
(2) Monitorizarea fătului: test non-stress (NST) cel puțin o dată pe săptămână. Efectuați octocardiografie (OCT) pentru modelele NST non-reactive. Întrerupeți sarcina în mod corespunzător în cazul rezultatelor OCT pozitive.
(3) Monitorizare cu ultrasunete: indicele lichidului amniotic sau adâncimea maximă a buzunarului de lichid amniotic săptămânal.
(4) Măsurarea raportului E3 sau E/C urinar, săptămânal.
5. Management obstetric
(1) Dacă creșterea fetală și funcția placentară rămân favorabile după tratament, sarcina poate continua, dar nu trebuie să depășească data estimată a nașterii.
(2) În cazul în care tratamentul se dovedește ineficient și testele funcționale fetale-placentare relevă anomalii, se administrează prednisolon sau dexametazonă cu 1-2 zile înainte de naștere pentru a favoriza maturizarea pulmonară fetală, urmată de întreruperea promptă a sarcinii.
(3) Cezariana imediată este indicată în următoarele circumstanțe: ① NST nereactiv cu CST pozitiv.② Ecografia relevă oligohidramnios cu colorare meconială de gradul II sau mai mare. ③ Mame cu restricție de creștere fetală complicată de alți factori de risc ridicat, stare clinică severă sau anomalii obstetrice.
6. Managementul nou-născuților cu restricție de creștere intrauterină
(1) Pregătiți toate măsurile de urgență înainte de naștere.
(2) Imediat după naștere, eliminați complet lichidul amniotic și meconiul din căile respiratorii sub intubație endotraheală pentru a preveni sindromul de detresă respiratorie (RDS).
(3) Mențineți căldura corpului.
(4) Administrați soluție de glucoză sau inițiați alăptarea imediat.
Restricția de creștere fetală prezintă riscuri semnificative – viitorii părinți trebuie să ia notă de acest lucru.