Se crede că atitudinea mamei față de făt influențează în mod semnificativ dezvoltarea psihologică a copilului după naștere. Dacă o mamă își iubește necondiționat copilul pe care îl poartă, acesta tinde să fie robust din punct de vedere emoțional și fizic. În schimb, dacă o mamă nutrește sentimente negative față de sarcină, copilul poate manifesta tendințe melancolice și o constituție fragilă. Ambivalența față de sarcină poate fi, de asemenea, moștenită în mod natural de copil. Mai mult, dacă o mamă manifestă indiferență față de făt, astfel de copii par adesea detașați emoțional.
Astfel, afecțiunea mamei pentru copilul ei nenăscut influențează dezvoltarea psihologică a sugarului. Cercetări ample indică faptul că, chiar și în întunericul uterului, mama și fătul nu sunt legați doar de sânge și de un destin comun, ci și de o legătură emoțională, spiritele lor rezonează. Ei schimbă mesaje emoționale.În ceea ce privește modul în care se stabilește acest canal emoțional între mamă și făt și modul precis în care se produce influența mamei asupra psihicului fătului, nu există încă o concluzie științifică definitivă. Cu toate acestea, numeroase dovezi confirmă că schimbul emoțional între făt și mamă este obiectiv prezent, devenind deosebit de pronunțat în etapele târzii ale sarcinii.
Fătul experimentează emoții precum bucuria și furia, are capacitatea de a „memora” și transmite simultan diverse mesaje mamei.Nu subestimați mica viață din pântece; nu ignorați capacitatea sa de înțelegere și conștientizare emoțională. Acordați-i mai multă iubire și căldură maternă, deoarece în procesul de educație prenatală, nimic nu este mai important decât afecțiunea mamei. Viitorii părinți ar trebui să se străduiască din acest moment să creeze un mediu propice, plin de căldură, tandrețe și frumusețe pentru copilul nenăscut, favorizând o lume spirituală sănătoasă și armonioasă, care să cultive dezvoltarea unui caracter pozitiv.